Prima pagină / Știri Pozitive / Comunicate de presă  /  Kurt, de Teodor Bordeianu, la Librăria din Centru

Kurt, de Teodor Bordeianu, la Librăria din Centru imprimare

22.10.2019  

Joi, 24 octombrie crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bdul Ștefan cel Mare nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului de Kurt, de Teodor Bordeianu, apărut la Editura Paralela 45.

Sesiune de autografe.

Preț promoțional în ziua lansării.

Alături de autor vor participa:

Dumitru Crudu

Lucia Țurcanu

Oxana Gherman

Moderator: Em.Galaicu-Păun

„Se pare că Teodor Bordeianu nu se solidarizează neapărat cu generația sa în ce privește interesul pentru realitatea imediată, autoreferențialitate și biografism, literaturizarea sordidului etc. Inspirat de maeștrii literaturii absurdului, el creează proze cu suspans și multă ambiguitate, manifestându-și și înclinarea către narațiunea parabolică. Deși printre rânduri de poate intrevedea o geografie concretă în care se mișcă personajele, eroii acestei cărți trăiesc drame ale omului de oricând și de oriunde, marcat de ambiguități și incertitudini, de frici banale sau de angoase existențiale, pus față în față cu propriul destin.

Atent la sugestivitatea cronotopului, autorul își plasează, de cele mai multe ori, personajele, într-un cadru în care persistă elemente romantice, cititorul fiind introdus, chiar prin primele fraze, într-un univers în care se insinuează, abia perceptibil, misticul.” (Lucia Țurcanu)

Teodor BORDEIANU (n. la Chișinău în 1991) a studiat arheologie și istoria artei la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. În 2017 și-a susținut teza de master în Studii de Patrimoniu Mondial la BTU Cottbus-Senftenberg (Germania). A publicat literatură în revistele NOI și Clipa de la Chișinău, Zona literară din Iași și Underpass din Portland, SUA. E prezent în antologia Autobuzul 100 (Chișinău, 2013). A luat Marele premiu la Ediția a III-a a Concursului Internațional Literar „Să terminăm povestirea”, 2010, organizat de Uniunea Latină și a fost câștigătorul ediției a XV-a a Concursului Național Literar „Iulia Hasdeu”, secțiunea debut, 2013. A debutat în 2014 cu volumul de proză scurtă Ultima furtună (Editura Clipa, Chișinău). Trăiește și activează la Berlin.

Teodor Bordeianu, Kurt, proză, 112 pag., Editura Paralela 45, 2019.

 

DESCOPERIŢI MAI MULTE LA

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.