Prima pagină / Lucruri / Cărți  /  (VIDEO) În premieră „Câinele de bronz” a fost lansat la Librăria din Centru

(VIDEO) În premieră „Câinele de bronz” a fost lansat la Librăria din Centru imprimare

22.06.2018  

O nouă lansare de carte la Librăria din Centru iar de această dată una cu totul deosebită. Romanul „Câinele de bronz” constituie debutul editorial al Emanuelei Iurkin.

În cele 96 de pagini ale cărţii, autoarea a redat în profunzime trecutul dramatic al strămoşilor noştri, tematica foametei, a abandonului dar şi multe altele.

Titlul cărţii are o istorie interesantă, chiar dacă se regăseşte doar o singură dată menţionat în interiorul romanului.

Prezenţi la eveniment au fost scriitori care au încurajat-o să nu să se oprească aici, critici literari care i-au lăudat la propriu textele dar şi mulţi pasionaţi de lectură care au procurat cartea şi au început să-şi delecteze ochii cu pasaje puternic emoţionale.

În trecut, Emanuela Iurkin a mai publicat texte proprii în diferite reviste de la noi, dar până acum nu a avut curajul de a-şi scrie propria carte, astfel continuându-şi activitatea sa în calitate de muzeograf la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei.

În prezent, autoarea cărţii spune că se simte împlinită şi că şi-ar dori cât mai mulţi cititori pentru cartea sa.

Cei prezenţi la eveniment au avut posibilitatea să procure cartea la un preţ promoţional, ofertă valabilă, de fapt, pentru toate lansările de carte desfăşurate în incinta Librăriei din Centru.

 

Reporter: Tatiana Munteanu

Imagini: Alex Gurduza

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.