Prima pagină / Oameni / Business  /  Sandu Oprea, tânărul inginer moldovean din Turcia care lucrează pentru gigantul „Royal Dutch Shell”

Sandu Oprea, tânărul inginer moldovean din Turcia care lucrează pentru gigantul „Royal Dutch Shell” imprimare

„Este foarte important să faci ceea ce îți place – asta îţi ajută să te simți fericit”

30.05.2013  

Are 25 de ani și un viitor frumos înainte. Tânărul din Moldova, Sandu Oprea, a reușit să distrugă mitul neîmplinirilor profesionale şi a ajuns să facă exact ceea ce îi place. Lucrează într-o companie din Turcia, unde coordonează un proiect fructuos pentru gigantul energetic „Royal Dutch Shell”.

Votează: 5.0/5 (3 Voturi )

Sandu Oprea s-a născut într-o zi cu soare în raionul Ungheni, unde a locuit în primii trei ani de viaţă. Apoi familia sa a decis să se stabilească la Chișinău, iar aici viața lui Sandu urma să ia o altă turnură. A absolvit Liceul „Ștefan cel Mare", actualul „Mihai Viteazul".  Încă de pe atunci îi spunea mamei că visul lui este să ajungă în America şi să-şi cumpere o casă mare pe care să o ia peste tot cu el în lume.

Peste ani dorința lui de ajunge departe s-a realizat și tot atunci a înţeles că, de fapt, casa care o poartă peste tot cu el în lume este cea din Chișinău, casa sufletului său.

Sandu a absolvit Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică la Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti, în România, cu specializare în utilaj petrolier și a decis să pună imediat în aplicare ceea ce învățase. Voia să spulbere mitul că diploma universitară nu folosește la nimic și că majoritatea oamenilor nu lucrează după profesie.

„Am reuşit, fiind angajat la începuturile anului 2012, să parcurg un drum lung într-un interval scurt de timp", spune tânărul inginer din Moldova. „Astfel am avut ocazia să fiu inclus în două proiecte: primul a fost în Algeria, iar al doilea în largul Oceanului Atlantic pe o platformă de foraj extracție în apele teritoriale Congo".

De două săptămâni se află în Turcia, unde conduce departamentul de calitate. „Aici suntem la început de proiect pentru compania Shell, explică Sandu Oprea. Îndatorirea mea principală este de a coordona activitățile de control și de a asigura calitatea echipamentului de foraj în cadrul întregului proiect care s-a născut și va crește în Turcia".

Sandu Oprea

Cuvintele definitorii ale muncii pe care o face Sandu sunt călătorie, explorare, carieră, autocunoaștere. Cu toate astea, recunoaște că a făcut şi compromisuri pentru jobul de vis pe care îl are: „Nu visam să ajung unde am ajuns, chiar dacă asta înseamnă să fiu departe de casă și cei dragi, să pierd multe momente frumoase din viața lor, să am foarte puțin timp liber pentru mine".

Mai recunoaște că partea pozitivă a acestui job este posibilitatea de a cunoaște oameni și culturi noi și, chiar dacă s-a îndrăgostit de bucatele din carne de miel reprezentative pentru Turcia, nimic nu se compară cu „friptura de acasă făcută din tradiționala carne de porc, care acolo nu se întâlnește".

Sandu Oprea

Cei din Turcia sunt surprinși când aud de naționalitatea lui Sandu Oprea. „Ei au mai auzit de moldoveni, dar probabil nu în aceste domeniu. Cu siguranţă, moldovenii în lume au o carte de vizită bună per total". De altfel, aceasta este şi opinia noastră, şi a echipei de la Biroul pentru Relații cu Diaspora care ne-a sugerat numele lui Sandu pentru un subiect pozitiv.

Își dorește o familie sănătoasa și mare, iar până atunci se bucură de satisfacțiile pe care i le aduce munca de zi cu zi, pentru că, spune Sandu: „Este foarte important să faci ceea ce îți place - asta îţi ajută să te simți fericit".

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.