Luptătorul Bercut Fight Club, Gheorghe Ciobanu a povestit și echipei Stirpozitive mai multe detalii despre acest gen de sport, cât și despre performanța pe care a obținut-o recent în România.

Acest gen de sport este pentru Gheorghe un mod de-a termina o lupta înainte de termen.

„Sportul mi-a plăcut de mic, dar nu prea erau condiții și posibilitatea de a mă antrena. Odată ce am terminat studiile gimnaziale, a trebuit să continuu studiile și am venit la Chișinău, unde am continuat să fac liceul. Aici m-am înscris la un club sportiv. De atunci, a început și cariera mea în domeniul sportiv”, spune Gheorghe.

Inițial, tânărul făcea doar trei antrenamente pe săptămână, așa era graficul. Oricum în timpul acestor trei antrenamente, stătea în sala de antrenament cât se poate de mult. În prezent, face câte trei antrenamente pe zi, deoarece este o perioadă de pregătire intensivă. Cu toate acestea, tânărul reușește să meargă și la orele de la USM, Facultatea de Drept.

„Reușesc sa le combin orele de antrenament cu cele de la universitate, deoarece anul acesta încep orele la universitate ora la ora 11 și 30 minute, așa că dimineața, de la ora opt și 30 de minute pot face un antrenament. Apoi plec la universitate până la ora 16 si 45 minute, iar după ora 17, mai fac încă două antrenamente”, precizează tânărul.

Gheorghe mărturisește că a nu a avut suficient timp pentru pregătire la Campionatului Open al României la Grappling ADCC, deoarece vacanța și-a petrecut-o peste hotare, iar participarea a fost o adevărată provocare.

„Nu prea am avut mult timp la dispoziție, pentru a mă pregăti pentru acest campionat. În vacanța de vara am fost plecat peste hotare și când am revenit, antrenorul meu de grappling și BJJ, Eugeniu Petrachi, mi-a propus să particip la acest campionat, în pofida faptului că aveam puțin timp pentru pregătire. Totuși am hotărât să particip”, spune luptătorul.

Locul III este un imbold pentru Gheorghe să muncească și mai mult pentru a ajunge să obțină locul I.
„În prezent, mă pregătesc împreună Eugeniu Petrachi si Botnaru Vasile de Campionatul European ce se va desfășura în Germania, în octombrie. Participarea este sub semnul întrebări, deoarece avem nevoie de 2000 de euro, de aceea suntem în căutarea unui sponsor”, povestește luptătorul Bercut Fight Club, Gheorghe Ciobanu.

Autor: Cristina Zeamă
Sursă foto: arhivă personală