print
Victoria Buzdugan: „Germanii duc un mod de viață sănătos, fac sport, consumă aproape mereu produse BIO iar copiilor nu le este permis mai mult de o oră în fața calculatorului”
29.03.2018
1068

Dornică de a descoperi lumea și de a acumula experiență, tânăra a devenit participantă la programul Au-Pair timp de 7 luni în Germania.

*Au-Pair este un program de schimb cultural pentru tineri în SUA şi Europa.

 „Am ales această țară în primul rând pentru economia ridicată pe care o are, prin urmare oferă un spectru mai larg pentru dezvoltarea pe plan profesional național cât și internațional și un nivel mai ridicat de trai. În al doilea rând prin intermediul acestui program am posibilitatea de a-mi continua studiile în această țară. Din prima zi am fost atrasă de cultura germană și locurile frumoase pe care le are această țară."

Acest program constă în faptul că studentul (Au-Pair-ul) locuiește într-o familie în condiții egale și este văzut ca pe un membru al familiei. Tot ceea ce trebuia să facă el este că acesta trebuie să stea cu copii și să ajute familia la treburile casnice până la 30 ore pe săptămână.

 „Au-Pair-ul primește o cameră proprie, în cazul meu și baia sa proprie. Familia îi dă bani de buzunar, cel puțin 260 € pe lună, achită cursurile de germană- 50 € pe lună, plus biletele de autobuz, tren către curs."

Victoria spune că acest program are atât avantaje dar și câteva dezavantaje, în continuare le vom cunoaște împreună.

Principalele avantaje ale acestui program sunt:

- învățarea limbii mai repede și mai ușor, deoarece ești înconjurat doar de oameni care vorbesc această limbă;

- cunoașterea obiceiurilor și tradițiilor acestei țări îndeaproape;

- acomodarea cu stilul de viață;

- oportunitatea de a călători în întreaga Europă;

- poți să cunoști persoane din întreaga lume și să-ți faci mulți prieteni." 

„Dezavantajele acestui program nu sunt multe, dar există, printre ele se numără:

- trebuie să fii o persoană flexibilă, deoarece nu ai un orar de lucru stabil, el variază de la o zi la alta, atunci când părinții nu au posibilitatea de a sta cu copii lor, tu trebuie să ai grijă de ei, chiar dacă este timpul tău liber, acest lucru nu se întîmplă atunci când au loc cursurile de limbă.

- prin intermediul acestui program primești doar 260 € bani de buzunar lunar, deci nu ai un salariu, ceea ce te face foarte atent în administrarea banilor tăi.

- cursurile pe care le fac eu durează 5 luni o jumate de nivel, sunt puțin încete, iar dacă dorești cursuri intensive trebuie să le achiți personal și sunt foarte scumpe."

Pentru a putea participa trebuie să urmezi câteva condiții pe care le impune programul, așa precum: cunoașterea limbii la nivelul A1, experiență cu copii (nu este nevoie de vreun document ce confirmă acest fapt) și vîrsta cuprinsă între 18-27 ani.

În Germania, Victoria locuiește lângă Frankfurt, într-o familie germană iar atribuțiile acesteia sunt următoarele:

„să am grijă de copii ceea ce presupune: să mă joc cu ei, uneori îi iau de la școala, le pregătesc micul dejun și cina, facem temele pentru acasă împreună, citim împreună, facem diferite drumeții prin munți etc.; a doua atribuție pe care o am este să ajut familia gazdă la curățenia prin casă."

„Cel mai mult în Germania mi-a plăcut stilul de viață, deoarece germanii duc un mod de viață sănătos, fac sport, familia gazdă consumă aproape mereu produse BIO, iar copiilor nu le este permis mai mult de o oră în fața calculatorului.

Tot aici m-a impresionat foarte mult arhitectura satelor și orașelor. Zona în care mă aflu eu are o încărcătura istorică deosebită, aproape în fiecare oraș sau sat există Cetăți, castele, biserici foarte vechi și o mulțime de case tradiționale.

 Lucruri care nu mi-au plăcut nu aș spune că există, a fost doar mici detalii care m-au deranjat, precum transportul public prin sate, este mai bun în comparație cu Moldova, dar de multe ori există întîrzieri din cauza ambuteiajului. Duminica toate magazinele, centrele comerciale sunt închise, iar dacă ai nevoie de ceva urgent nu ai nici o șansa de a obține acel lucru."

Tânăra spune că singurele dificultățile pe care le-a întîlnit au fost cele culturale și lingvistice, dar cu toate acestea, a avut noroc că oamenii de acolo vorbesc și engleza, motiv pentru care sunt foarte deschiși în a te ajuta.

 „În timpul studenții mele am mai participat la programe de schimb cultural precum „Work and Travel USA", dar programul Au-Pair îmi oferă mai mult decît un job de vară. După finisarea programului am posibilitatea să studiez în Germania fără a achita taxele de studii, cu ajutorul programul m-am integrat mai ușor în comunitate și am început să învăț limba și multe altele."

Despre germani se spune că sunt un popor rece, punctual și direct. De această părere este și protagonista noastră, dar mai spune ea că datorită acestor calități ei au ajuns să aibă o economie puternică și un nivel de trai foarte ridicat.

„Germanii mai sunt și foarte sinceri, ostili cu alte naționalități, dornici de a te ajuta și foarte muncitori. Germania ca și orice țară are foarte multe tradiții și sărbători, până acum eu am reușit să sărbătoresc cu ei Halloween-ul, Crăciunul, Anul Noul, Sfîntul Martin, Sfîntul Nicolae și Carnavalul."

„De Haloween am fost costumați și am umblat prin sat după dulciuri, ce mi-a plăcut  foarte mult este felul în care oamenii își decorează casele și entuziasmul cu care sărbătoresc această sărbătoare."

 „De Crăciun la fel casele sunt foarte frumos decorate, oamenii merg la biserică, iar în ajun de Craciun despachetează cadourile. Un obicei foarte interesant este faptul că pe durata unei luni înainte de Crăciun, ei au o coroniță făcută din crengi de brad cu patru luminări, iar în fiecare duminică aprind pe rând câte o lumânare."

  „De Sfîntul Martin oamenii merg la biserică și cântă cântece specifice aceste sărbători, iar în mână țin lanterne înfrumusețate cu hârtie colorată, iar mai apoi se merge în marginea satului la un rug uriaș."

 „ Carnavalul la fel este o sărbătoare foarte frumoasă și interesantă, deoarece toată lumea în această zi se costumează cît mai haios și merg în centrul orașului unde are loc o paradă a grupurilor locale, care sunt costumați pe diferite teme și aruncă cu dulciuri."

„Cel mai mult îmi plac orașele de aici, deoarece au o arhitectură aparte Medievală, cea ce te face să te transporți într-o lume de basm. Până acum am avut ocazia să vizitez mai multe orașe precum Frankfurt, Limburg, Speyer, iar toate au fost extraordinare."

„ Germanii știu cît de importantă este istoria și cultura lor, iar prin urmare se investește foarte mult în reabilitarea caselor vechi și menținerea în viață a tradițiilor și obiceiurilor. Germanilor le pasă de viitor și natură și prin urmare tot gunoiul este reciclat și transformat în energie."

 Până la moment, din această experiență, Victoria are și un moment drag ei.

„Au fost mai multe momente plăcute, dar unul dintre ele a fost atunci când prietenii familiei gazde s-au adunat la un club de gătit și au preparate bucate moldovenești. Eu am scris rețetele, iar ei le-au preparat. Mâncărurile pe care le-am făcut au fost: supă de ciuperci, sarmale, șubă și colțunași, iar acest eveniment m-a făcut să mă simt ca acasă."

După finisarea programului, își dorește să rămână în Germania și să-și continue studiile. Victoria afirmă că nu are planuri de a reveni în Moldova, motiv pentru care se va stabili în Germania.

 „Recomand acest program tuturor tinerilor care vor să cunoască o cultură nouă și să învețe o limbă nouă. Precum am menționat mai sus  programul are multe avantaje și se merită."

 

Reporter: Tatiana Munteanu

Foto: Arhivă personală

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.