print
(Foto) Ana Lungu: „Sticluțele sunt pictate manual și individual pentru fiecare client, iar asta, în viziunea mea, le dau un farmec aparte”
26.03.2018
2158

Mereu a fost fascinată de pictură. Este ambițioasă, creativă și, pe lângă toate acestea mai e și genul de persoană care iubește să se implice în diferite activități, pentru autodezvoltare.

„Mereu încerc lucruri noi și asta mă ajută să mă descopăr. Activitatea mea de bază de fapt implică alte principii și cerințe. Sunt studentă la design vestimentar, în viitor planific să creez haine, pentru că nu întâmplător am ales sa studiez anume aici. Fiind studentă la AMTAP, sunt în strânsă legătură cu arta, cu pictura și am hotărât să îmi aplic cunoștințele acumulate în ceva ce ar putea sa îmi aducă pe lângă plăcere și relaxare, și un venit, de ce nu." 

Activitatea și-a început încă de prin luna decembrie a anului trecut, însă abia prin februarie 2018 a prins curaj și a început activ să posteze pe rețelele de socializare câteva lucrări. Tânăra spune că este abia la început de drum, iar cu fiecare sticluță pictată descoperă foarte multe lucruri noi.

Ana ne mai spune că optează mereu pentru dorințele clienților, deoarece este foarte important pentru ea ca persoanele să rămână mulțumite de ceea ce primesc la final.

„Desenele și textul sunt în mare parte alese de către client, în cazul în care persoana nu este decisă ce ar dori să fie reprezentat pe sticlă, vin eu cu ceva propuneri și decidem împreună. Ce ține de imagini, sunt inspirate în mare parte."

Ideea de a picta pe sticluțe i-a sugerat-o o persoană foarte dragă ei, care aflându-se peste hotare a hotărât să le facă o surpriză părinților.

„A venit cu propunerea de a picta pe sticluțe, iar eu cu mare plăcere am acceptat. Văzând rezultatul final, a rămas foarte mulțumita și m-a încurajat să continui această activitate frumoasă!"  

„Cred că ceea ce fac lucrările mele să fie deosebite este originalitatea, individualitate și creativitatea. Sticluțele sunt pictate manual și individual pentru fiecare client, iar asta, în viziunea mea, le dau un farmec aparte. În fiecare sticluță pictată e o parte din sufletul meu, depun multă dragoste în creațiile mele."

Pictând aceste sticluțe primește o satisfacție și o plăcere maximă, mai adaugă Ana.

„Până în prezent sticluțele pictate de mine mi-au adus doar cuvinte de laudă, mulțumiri și încurajări, iar asta mă motivează să creez și să aduc bucurii în casa oamenilor!"

„Clienții mei sunt în mare parte doamnele și domnișoarele, ființe mai gingașe, care sunt îndrăgostite de frumos. Am avut clienți atât din Republica Moldova, cât și de peste hotarele ei. Mai recent, sticluțele mele au ajuns și în Franța, lucru ce m-a bucurat enorm, fiind apreciată și acolo. Oamenii apelează la diferite ocazii: ziua îndrăgostiților, 8 martie, zile de naștere sau pur si simplu pentru a face o surpriză plăcută celor dragi. Mai recent am început și pregătirile pentru sărbătorile de Paște."

 De când a pornit această activitate, Ana mărturisește că a învățat o sumedenie de lucruri, care pe viitor îi vor prinde de folos.

 „Am învățat să fiu mai ingenioasă, mai creativă, și multe lucruri ce țin de tehnică. Cu toate acestea cu fiecare sticluță pictată, descopăr și învăț lucruri noi. Am o sumedenie de idei pe care în viitor, sper, le voi pune în practică, atât ce ține de tehnică, cât și de însuși design."

Referitor la licorile din interiorul sticluțelor, totul este la dorința și preferința clientului. În cazul în care clientul nu este hotărât ce și-ar dori, vine protagonista noastră cu propuneri și decid împreună până la sfârșit.

Visează la o carieră bună în domeniul designul-ui vestimentar, speră că va cuceri lauri mari, din motiv că are încredere în forțele sale, depune foarte multă muncă, dăruire și din motiv că visele au marea probabilitate de a se împlini.

„Cel mai mult în viață îmi doresc să îi am aproape pe cei dragi, toate persoanele dragi mie să fie fericite, pentru că fericirea lor este și fericirea mea. Ce ține de carieră, mi-aș dori să îmi creez o carieră de succes în domeniul designului vestimentar, să pot să pun în practică ceea ce studiez la moment și de ce nu, să am și un venit din asta."

„Fiind în preajma sărbătorilor de Paște, aș dori să le urez tuturor sărbători fericite, lumină și pace în gând, savurați viața din plin și bucurați-va de cele mai mici lucruri, pentru că fericirea stă de fapt în lucrurile mărunte!"

Dacă doriți să vă surprinde-ți apropiații cu cadouri deosebite, făcute cu multă dragoste, noi vă invităm pe pagina de Facebook #AnnArt, acolo unde veți găsi cadouri pentru orice ocazie. 

Spun eu, începutul este foarte bun, de fapt şi pe măsura recenziilor lăsate de clienţii Anei, pe pagina de facebook menţionată mai sus. 

Mai jos urmăriţi o galerie foto.

 

Reporter: Tatiana Munteanu

Foto: Arhivă personală

 

 

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.