print
Andrei Cotorobai: „Voluntariatul mi-a deschis foarte multe uşi, mi-am făcut o mulțime de prieteni, capăt experienţă, mă dezvolt şi ca fotograf”
14.05.2018
782

Era în clasa a noua când un coleg a venit la şcoală cu un aparat de fotografiat profesional. S-a aprins atunci, își imagina cum ar fi să aibă și el unul și să fotografieze ca un adevărat profesionist. Acela a fost imboldul pentru a începe să studieze arta fotografică, iar dorinţa de a avea propriul aparat de captat imagini era din ce în ce mai mare. Despre visul său ştiau atât colegii, cât şi întreaga familie.

Cu prilejul aniversării de 20 de ani, părinţii i-au făcut o mare surpriză - i-au dăruit aparatul mult râvnit. S-a înscris imediat la un curs de fotografie pentru începători. Experimentând zilnic cu aparatul foto, la un moment dat a apărut şi primul câştig, simbolic, de doar 90 de lei. Deşi uneori  face şi voluntariat, în diferite proiecte, încearcă totuşi să aibă un profit din ocupația aceasta. Banii obţinuţi îi asigură o parte din cheltuielile de fiecare zi.

„Cu timpul, aş vrea să mă stabilesc undeva peste hotare, de exemplu în America, şi tot acolo să-mi deschid propriul meu studiou. Să-mi fac o echipă putenică, de profesionişti. Am deja şi business planul", spune Andrei, cu multă seriozitate.

Îi place să fotografieze peisaje, scene din natură, să surprindă cele mai frumoase emoţii ale oamenilor. A trăit, însă, şi o experienţă mai puţin plăcută, la o zi de naştere. Întâmplarea a fost că torta n-a ieşit bine în poze, iar clientul a avut pretenţii mari. Asta, din cauză că Andrei nu avea blitz iar în odaie lumina era slabă.

„Faceţi lucruri cât mai utile, inclusiv voluntariat. La început, mă întrebam și eu: la ce bun? Dar de când am început să fac voluntariat, mi s-au deschis foarte multe uşi, mi-am făcut o mulțime de prieteni, capăt experienţă, mă dezvolt şi ca fotograf", zice Andrei.

Chiar dacă e tânăr și nu are o experiență tocmai bogată, Andrei le ajută și altora să se inițieze în arta fotografică, tineri la fel de pasionați și ambițioși ca şi el.

Andrei BORDIAN

(Revista „aMIC", Nr.:5-6, 2018)

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.