print
Ion Sfeclă, promotorul acuarelei şi-a vernisat lucrările la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
12.01.2018
3020

Pe 11 ianuarie în incinta Muzeului Naţional de Artă al Moldovei a avut loc vernisajul expoziției personale a lui Ion Sfeclă. Este un artist plastic cu opere în colecții publice și private din multe țări. Opera artistică a acestuia reflectă fațete și reverse ale fenomenelor și ale multiplelor stări ale lumii.

„Ion Sfeclă este un artist care știe să-și planifice minuțios orice lucrare, de aceea are un stoc artistic integru. Este printre cei mai buni acuareliști de la noi. Prin intermediul lucrărilor sale dă dovadă de o măiestrie în execuție și în a transmite emoții și stări.", a spus Directorul Muzeului Național de Artă, Tudor Zbârnea. 

Expoziţia cuprinde 67 de lucrări realizate de autor de-a lungul anilor, o retrospectivă, în care a inclus şi lucrări realizate în 2017. Lucrări despre foametea din anii 1946-1947 dar şi pânze dedicate mişcării de eliberare şi renaştere naţională din anii '90.  

„Astăzi, maestrul Ion Sfeclă ne-a adunat cu această superbă expoziție. Cred că nu doar eu, dar și cei prezenți au văzut profesionistul din Ion Sfeclă, căci întradevăr acesta are o colecție de picturi care te inspiră, care promovează stările spațiului obscure și al celui întrepătruns de lumină. Este unul dintre cei mai buni acuareliști și graficieni ai momentului." a menționat Președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, Dumitru Bolboceanu.

Tudor Stăvilă care a scris despre creaţia lui Ion Sfeclă a venit şi el cu un mesaj de felicitare către autorul expoziţiei dar şi cu un îndemn către toţi cei prezenţi la vernisaj.

„Eu am fost foarte surprins de lucrările artistului plastic Ion Sfeclă. Pe parcursul întregii creații el a imortalizat în mai multe cicluri de peisaje vechi din Țările Baltice și România, Basarabia și Italia, majoritatea fiind executate în tehnica acuarelei. Practică în creația sa, portretul și peisajul, compoziția și natura statică, realizând lucrări care se contopesc la granițele unei viziuni profesionale și ale unei mentalității a artei naive, ce definesc, în integritate opera artistului.", a spus dr. habilitat în studiul artelor, Tudor Stăvilă.

Artistul plastic Ion Sfeclă a absolvit Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală" din Chişinău și Academia Naţională de Arte Plastice „T. Zalcaln" din oraşul Riga, Letonia. A activat în calitate de profesor la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală" din Chişinău. În 1978 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din R. Moldova, iar în 2000 - membru al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici UNESCO. 

„Vreau să aduc mulțumiri directorului Muzeului Naţional de Artă a Moldovei, deoarece datorită lui a fost posibilă această expoziție, totul ce ține de organizare a fost încredințat pe umerii lui. În colecția pe care o vedeți aici este tot sufletul meu, amintirile mele și viața mea. Eu mereu unde mă duceam, unde călătoream mereu realizam de acolo câte o lucrare. Sunt lucrări care îmi aduc aminte de copilăria mea, de oamenii dragi mie, spre exemplu chipul mamei dar și lucrări abstracte.", a spus autorul expoziţiei, Ion Sfeclă.

Din 1974 şi până în prezent participă la numeroase expoziţii reprezentative în ţară şi în străinătate. Are lucrări în colecţii publice şi private din R. Moldova, România, Argentina, Franţa, Germania, Israel, Italia şi din alte ţări. Expoziţia va fi deschisă până la 4 februarie în incinta Muzeului Naţional de Artă al Moldovei.

Reporter: Tatiana Munteanu   

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.