print
Concert de Crăciun organizat de moldovenii din Ravenna, Italia
26.12.2017
1314

Sărbătorile de iarnă sunt printre puținele ocazii când putem să petrecem timpul alături de familie și de cei dragi, fiind așteptate cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă. Pentru cei care sunt departe de casă, sărbătorile au o semnificație deosebită, iar atmosfera de Crăciun aduce o bucurie aparte și le amintește cu precădere de tradițiile și obiceiurile din Republica Moldova.

Cu această ocazie, copii au recitat poezii, au cântat, au dansat şi desigur- au colindat. Nu a lipsit nici Moş Crăciun, care a adus copiilor cadouri şi dulciuri.

În cadrul sărbătorii a fost activ un târg de Crăciun, cu scop caritabil în favoarea Campaniei de Crăciun „În brațele mamei”, desfășurată de Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei. Astfel, pe parcursul evenimentului, doritorii de a susține/contribui la maratonul caritabil, au avut ocazia să procure articole, produse și obiecte de artizanat din Republica Moldova, iar unele persoane prezente au facut şi mici donaţii băneşti, precum şi produse de igienă personală, scutece şi altele.

Liliana  Ţurcanu-Balaur, preşedinta asociaţiei a ţinut să spună că: „A fost un eveniment frumos, iar copilaşii au fost cei mai fericiţi. Mulţumim tuturor celor care au participat şi au donat”.

Totodată, în data de de 21 decembrie, Liliana Balaur a organizat, împreună cu câţiva copii moldoveni, un mic spectacol de Crăciun şi pentru colegii lor italieni.

Scopul spectacolului a fost promovarea culturii şi tradiţiilor noastre.

Anul acesta copilaşii au participat la Festivalul Colindelor unde s-au adunat mai multe parohii din regiunea Emilia Romagna, Italia.

Şirul de activităţi va continua pe 7 ianuarie, la biserica ortodoxă moldovenească, unde va fi organizat un concert de Crăciun.

Aliona PURCI 

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.