print
O nouă carte despre dezvoltarea oraşului Chişinău a fost lansată de către cercetătorul Sergius Ciocanu
16.02.2018
2011

Cartea cuprinde 280 de pagini. În acest volum, autorul se referă la istoria oraşului Chişinău de la începuturi, de la transformarea lui dintr-o localitate rurală în una urbană, la bisericile medievale ale urbei, de la primele atestări documentare ale acesteia şi până la dezvoltarea oraşului în sec. XIX.

Lucrarea a fost editată de CARTDIDACT SRL. Studiul este alcătuit din două capitole, un Cuvânt înainte, semnat de Petronel Zahariuc, o IntroducereÎncheiereAnexă și Indice geografic. Are și o traducere în limba engleză a Cuprinsului și Încheierii

La elaborarea acestei lucrării au fost utilizate culegerile de documente referitoare la istoria medievală a Țării Moldovei, în primul rând corpus-urile monumentale Documente privind Istoria României (DIR), Documenta Romaniae Historica (DRH), Moldova în Epoca Feudalismului (MEF), acte emise de cancelarii domnești și mănăstirești, actele scrie de dregători și negustori, relatări ale unor călători străini, misionari și diplomați, cât și documente inedite din fondurile Arhivei Naționale a Republicii Moldova, la fel, materiale grafice, fotografice și epigrafice, planuri și hărți ale orașului Chișinău. 

Directorul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Petru Vicol a menţionat: „Cartea aceasta este foarte importantă pentru cultura şi ştiinţa societăţii noastre. O carte excepţională aş spune eu. O lucrare fundamentală pentru istoria oraşului Chişinău.”  

Prezenţi la eveniment au fost profesorul universitar Gheorghe Postică: „Mă bucur pentru prientenul meu Sergius Cicocanu, o lucrare foarte frumoasă dedicată oraşului Chişinău. Am primit cartea cu două săptămâni înainte de lansarea de astăzi şi sunt mulţumit că am reuşit să o descopăr mai minuţios. Un cercetător unic în domeniul său, un om cu o pregătire foarte bună filologică şi lingvistică. Mult succes lui şi la mai multe lucrări valoroase.”

Academicianul Sergiu Ieşeanu spune că: „Îl cunosc de mai multă vreme pe Sergius. Lucrarea dată m-a impresionat mult, sunt momente care reflectă istoria unui oraş frumos. Deşi sunt poate unele momente cu care nu aş fi deacord, totuşi nu oricine poate ajunge la succesul cărţii pe care l-a elaborat el.”

Autorul mai menționează: „Cartea conține imagini, planuri ale dezvoltării istorice a oraşului, hărţi istorice, rezultatele săpăturilor arheologice. Este destinată tuturor celor cărora le place oraşul Chişinău."

Sergius Ciocanu a absolvit în 1994  Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Tehnice a Moldovei (UTM). În 2000 îşi susţine teza de doctor în arhitectură la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu" din Bucureşti. În 1995-1999 şi din 2017 este lector la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism a UTM. În 2010-2017 a fost şeful Direcţiei Patrimoniu Cultural a Ministerului Culturii. Este autor a peste 50 de publicaţii ştiinţifice în domeniul istoriei arhitecturii, patrimoniului cultural, istoriei şi geografiei, elaborator a mai multe legi şi regulamente în domeniul protejării patrimoniului cultural. 

Reporter: Tatiana Munteanu

Imagini: Alex Gurduza

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.