print
Ziua copiilor noştri în Franţa, Italia şi peste tot în lume
07.06.2017
642

Discursurile teoretice despre scăderea numărului copiilor şi adolescenţilor în Republica Moldova, datele statistice privind numărul copiilor noştri născuţi peste hotare (peste 80 de mii), numărul de zeci de mii de copii ai cetăţenilor moldoveni emigraţi împreună cu părinţii lor - toate pălesc în faţa impactului vizual pe care-l trăim zilele acestea, la vederea reportajelor fotografice realizate la evenimentele dedicate copiilor noştri, organizate în Italia, Franţa, Portugalia şi peste tot în lume.   

Paris, Franța

Paris, Franţa

Într-un decor de basm, în mijlocul Parcului Floral din Paris, părinţi şi copii s-au bucurat de o sărbătoare frumoasă, de cărţi frumos ilustrate, scrise în limba română, de jucării croşetate manual şi de un spectacol deosebit - „Fata babei şi fata moşneagului" - jucat în română şi franceză de Victoria Ştefaniuc. Un spectacol cu păpuşi care i-a frapat pe cei mici.  

Este o primă ediţie a sărbătorii, organizată de Galerie Moldave à Paris (Lea Chirinciuc) şi Asociaţia Femeilor originare din Republica Moldova (preşedintă Svetlana Postolachi-Oleinic), aflate în Franţa. O după-amiază splendidă, petrecută în familie, cu mulţi copii născuţi în Franţa - ocazie perfectă pentru comunicare în limba română, despre ţara de origine a părinţilor şi dorul de bunici.

„Cel mai frumos decor pe care l-am avut! Ah, dacă ar şti Creangă că, peste ani de zile, copii, vorbind şi română, şi franceză, vor continua să-i citească poveştile!", a notat Victoria Ştefaniuc. Victoria Ştefaniuc a absolvit Institutul de Stat al Artelor din Chişinău şi Université Paris 3 - Sorbonne Nouvelle.        

Copiii au primit în dar cartea „Fata babei şi fata moşneagului", au plecat cu ea acasă în mânuţe: cu picturi pe faţă şi mai fericiţi. Lea Chirinciuc, una din organizatoarele evenimentului, le-a mulţumit celor prezenţi - „părinţi şi copilaşi frumoşi şi curajoşi", dorindu-le „o copilărie colorată şi fericită".   

Milano, Italia

Milano, Italia

Pe scena din oraşul Milano, alături de Pavel şi Cleopatra Stratan, au cântat şi copiii talentaţi ai migranţilor noştri stabiliţi în Italia. Datorită publicului numeros a fost nevoie de organizarea a două concerte, în aceeaşi zi, de 4 iunie. Concertele de caritate, cu participarea interpreţilor noştri, au fost organizate de Asociaţia culturală Vatra Neamului din Milano (preşedintă Angela Anisei Chilat) şi au drept scop ajutorarea copiilor aflaţi într-un orfelinat din Străşeni.

Milano, Italia

Alături de Pavel şi Cleopatra Stratan pe scenă au urcat şi Ansamblul Cununiţa, şi Mirela Colesnic, şi Ionela Ioana Zorila - care a interpretat câteva piese. Una din melodii, "Două lacrimi şi o soartă" - a fost scrisă de regretatul interpret Mircea Guţu şi a dat glas trăirilor unor copii ai migraţiei, aşa cum a fost experienţa Ionelei Ioana Zorila şi a fratelui ei, dar şi a altor cel puţin 40 de mii de copii din Republica Moldova care, la începutul anului 2017, aveau ambii părinţi sau unicul întreţinător peste hotare.

Ideea organizării la Milano a unui concert de 1 iunie, cu participarea Cleopatrei Stratan, a apărut încă în primăvară, când la Festivalul Mărţişor a venit şi Pavel Stratan. "Într-adevăr s-a depus o muncă enormă, dar rezultatele ne bucură", a spus Angela Anisei Chilat. Şi la prima ediţie a evenimentului dedicat copiilor, de anul trecut, şi acum copiii prezenţi în sală au primi în dar cărţi şi jucării. Concertul de binefacere a fost dedicat, şi anul trecut, şi acum, copiilor din orfelinatul din Străşeni. La 15 iunie, la balul de absolvire al copiilor orfani din Străşeni va fi prezentă şi Angela Anisei Chilat.

Roma, Italia 

Roma, Italia

Ziua copiilor a adunat, în parohia Sfântul Mucenic Mina din Palestrina (Roma, Italia), numeroşi copii, părinţi, bunici - de multe ori câte trei generaţii ale unor familii. În cea mai mare parte, copiii s-au născut pe teritoriul Italiei. Ei sunt printre miile de bebeluşi botezaţi la biserica Sfântul Mina începând din anul 2000 şi până acum.    

La sărbătoarea copiilor au participat şi oaspeţi de onoare - E.S. Stela Stîngaci, Ambasadoare a Republicii Moldova în Italia, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai altor comunităţi religioase şi etnice din localitatea Palestrina. Alături de parohul Bisericii Sf. Mucenic Mina, părintele Iurie Hâncu, şi preoteasa Ecaterina Hâncu, coordonatoarea activităţilor culturale. Copiii i-au pregătit şi un dar Ambasadorului nostru la Roma - un poster realizat de ei, pe fiecare inimioară fiind scrise numele lor şi vârsta, iar pe un alt poster au desenat globul pământesc îmbrăţişat de amprentele mânuţelor lor.

Roma, Italia

Mai mulţi copii talentaţi i-au încântat pe cei prezenţi cu melodiile interpretate: Beatrice Certan, Mădălina Pasecinic, Anastasia Plugaru, Jessica Dediu, Agnesa Andrieş, Maria Giulia Diaconu etc. Copiii au fost implicaţi în ateliere de lucru, dar şi în activităţi sportive, alături de părinţii lor, care nu doar că au participat la jocurile sportive, dar şi la concertul copiilor, recitând poezii dedicate copilăriei. Un adevărat laborator cultural-sportiv, dedicat familiei.      

Ecaterina Hâncu a subliniat că evenimentul este dedicat drepturilor copiilor. „Am vorbit despre copiii care şi-au pierdut viaţa în războaie, în mare, în accidente", a spus preşedinta Asociaţiei Sf. Mina. Deja al doilea an consecutiv sărbătoarea copiilor se desfăşoară în memoria unui băieţel de 8 ani, membru al parohiei, care s-a stins în urma unui grav accident rutier. Tragedia s-a întâmplat în luna mai 2016, când băieţelul şi mama lui, care traversau regulamentar strada, au fost loviţi în plin de o maşină la volanul căruia se afla un bărbat de 52 de ani. Băiatul s-a stins la spital. Mama lui a fost rănită grav şi s-a aflat în spital mai mult timp.    

Padova, Italia

Padova, Italia

La sărbătoarea copiilor organizată la Centrul educațional al Asociaţiei „Moldavi nel Veneto per la Solidarietà" din oraşul Padova, Italia, oaspete drag a fost scriitorul Vasile Romanciuc. Copiii s-au întrecut în a recita versuri şi a cânta, s-au distrat participând la jocurile organizate pentru ei.

Text de Ecaterina Deleu

***

Versurile la piesa „Două lacrimi şi o soartă",

de Mircea Guţu - interpretă Ioana Ionela Zorila, Milano (Italia)

În grădina noastră mare

Nucul a-nflorit

Tat-a zis că vine-n vară

Dar n-a mai venit.

Mama ne scria că-n toamnă

Lângă noi va fi

Săptămâni se duc în şir

Şi noapte după zi.

Stau doi copilaşi la poartă

Aşteptând mereu

Două lacrimi şi o soartă

Stau cu dorul greu.

***

(Refren)

Trece vara, vine toamna

Cu tristeţea ei

Doi copii stau la fereastră

Singuri-singurei.

Trece toamna, vine iarna

În straie albe-noi

Vine iar Crăciunul, mamă,

În casă fără voi.

***

Nicio floare nu e floare

Fără voi, părinți,

Dor de mamă, dor de tata

Dor de cei iubiţi.

Dorul nostru ce se varsă

E mereu amar

Doru - ntruna ne apasă

Lacrimi în zadar.

Stau doi copilaşi la poartă

Aşteptând mereu

Două lacrimi şi o soartă

Stau cu dorul greu. 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2017 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.