print
(Foto) Astăzi a fost inaugurată instalaţia "sky transmitter". Aceasta va fi accesibilă în sectorul Botanica al capitalei, la 95 MHz
29.05.2018
1170

Instalaţia "sky transmitter" a fost poziţionată pe acoperişul etajului 3 iar către orele 19:00 în incinta colegiului va răsuna muzică electronică de Frank Schulte, unde doritorii pot veni pentru a se distra şi a sărbători inaugurarea proiectului, alături de profesori, prieteni, colegi.

„E un rezultat al muncii timp de o săptămână, aici au fost implicaţi cadrele didactice cât şi elevii în cadrul stagiului de practică. A fost o plăcere să lucrez cu oamenii care au avut dorinţa să participe", a spus administraţia colegiului.

Frecvența publică radio a instalaţiei "sky transmitter" va fi accesibilă în oraşului Chişinău, sectorul Botanica, la 95 MHz.

Cei prezenţi la eveniment au fost rugaţi să aducă propriul radio portabil și să facă parte din spațiul sonor.

„Sperăm că acest proiect va ajunge să fie îndrăgit de către mulţi oameni. În continuare, ne vom lărgi  pe tot acoperişul, iar acest proiect ne va uni pe toţi, oferindu-ne multă satisfacţie şi roade bune mai departe.", a spus Lilia Răcilă.

Concomitent cu acest proiect, cei prezenţi la eveniment au avut posibilitatea să urmărească roadele încă a unui proiect, unul de grădinărit urban, realizat de către profesorii şi studenţii Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală".

Artistul german de sunet şi media, Frank Schulte în discursul său a precizat că se simte emoţinat încă, impresionat de talentul elevilor dar şi de deschiderea cadrelor didactice de a lucra timp de o săptămână şi ceva asupra unui proiect. Acesta a remarat că-şi doreşte foarte mult ca instalaţia să servească atât elevilor cât şi profesorilor o idee pentru alte noi proiecte şi instalaţii.

Artistul german de sunet şi media Frank Schulte s-a născut în 1962. Acesta a jucat în diferite ansambluri pentru arta de sunet improvizată și compusă. A colaborat cu diverşi artişti performeri, dansatori, actori şi textieri.

Menţionăm că acesta compune muzică pentru spectacole, experimente cu aplicarea noilor tehnici electronice de generare a sunetului, instalații de sunet cu mai multe canale și performance-uri în reţea, creează coloane sonore și atmosferă pentru filme și televiziune.

În colaborare cu artişti video dezvoltă proiecte conceptuale intermedia, iar in 1998 crează şi design pentru instalaţii destinate spaţiului public. Frank Schulte desfăşoară şi o activitate didactică la Academia de Arte Media din Cologne (KHM) şi Şcoala Internaţională de Design, Cologne (KISD).



Organizatorii evenimentului şi coordonatori ai proiectului sunt Centrul Cultural German AKZENTE și Centrul de Artă Contemporană [ksak], în colaborare cu Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală". Acest proiect este sprijinit de către Institutul Goethe din România.


Reporter: Tatiana Munteanu

Imagini: Alex Gurduza

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.