print
Orheiul Vechi - muzeu în aer liber
24.05.2019
1588

 

Marin a zis: „Pentru mine, Orheiul Vechi este ca o întoarcere în trecut, o călătorie în trecut, când oamenii abia au început să dobândească un foc și să găsească un loc unde să își petreacă nopțile. În condițiile moderne e greu de imaginat sau simțit cum au trăit oamenii primitivi, dar acest loc deschide orizontul timpului antic și emană frumusețea naturii fără atingerea mâinii omului.”                                                                                                              

„Am fost de multe ori la Orheiul Vechi, vizitând Mănăstirea Bosie și biserica Sf. Maria. Deja eram deprinsă cu atmosfera și priveliștea de acolo, ultima dată când am fost cu prietenii mei, am reușit să călătorim și să descoperim locuri noi. Plimbându-ne, am ajuns în satul Trebujeni, am rămas copleșită de priveliște și de posibilitățile de a ne urca în peșteri la înălțime, unde erau primele așezări omenești. De sus peisajul era de nedescris, la picioarele noastre era râul Răut, la capul nostru era cerul și în urma noastră erau frumoasele pietre de la care nu îți puteai lua ochii. Descoperirea locurilor noi lângă persoanele dragi sunt cele mai captivante și de neuitat'', spune Diana.

Printre aceste obiective turistice mai avem: cetatea getică, cetatea medievală, feredeul, hanul și biserica. Locul sfânt, Mănăstirea lui Bosie, reprezintă un complex arhaic cu o arhitectură bine structurată, alcătuită din galerii amenajate în câteva rânduri, o biserică rupestră, chilii spațioase, inscripții din sec. XVI - XVII. Legenda spune că primii oameni s-au stabilit aici cu circa 40.000 de ani în urmă. Conform celor spuse de ghid, în timpul unor investigații arheologice din 1946 s-a descoperit că cetatea era demolată până la nivelul solului, fiind vizibil doar perimetrul ei. În urma unor cercetări din anul 1950 s-a constatat că cetatea de piatră era suprapusă peste o cetățuie construită anterior din pământ și lemn. Impresionați de cele văzute, sperăm că la anul vom reveni cu idei și noi viziuni.

 

Maria Palade 
Foto: Maria Palade 

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.