print
Culoare și distracție la cel mai dulce festival
23.05.2017
451

Organizatorii evenimentului împreună cu inițiatoarea festivalului Nata Albot, au avut grijă să-și întâmpine vizitatorii mari și mici cu bucurie dis-de-dimineață, pregătindu-le o zi dulce în adevăratul sens al cuvântului.

frgth

„Această ediție este una aniversară în care avem circa 100 de patiseri veniți din toate colțurile țării și din România. De această dată avem un număr record de activități: „ „Atelierul Copiilor Cuminți”, „Roata Olarului”, „Clătitele Klumea”, „Parada Gemenilor”. Aici copiii se pot distra pe tot parcursul zilei. ”, a afirmat unul dintre organizatorii evenimentului.

fgrtegf

La Teatrul Gastronomic din acest an, cei mai iscusiți culinari și-au arătat abilitățile. Printre aceștia s-a evidențiat și cea mai tânără gospodină din țară, Otilia Stavilă de doar șase ani.

„De fiecare dată particip la acest festival și gătesc cu multă dragoste, măiestrie și dăruire cele mai gustoase deserturi”, a spus Daniela, una dintre participantele festivalului.

fgbfb

Și în acest an participanții au luat parte la concursul „Cireașa de pe Tort”, unde titlul pentru cel mai bun desert raw vegan i-a revenit Marianei Lucinschi, iar titlu pentru cel mai bun desert internațional i-a revenit Nataliei Stadnic.

frgty

„Pentru prima dată vin la acest eveniment, îmi place foarte mult și îmi doresc ca la noi în țară să se organizeze cât mai des astfel de evenimente bine organizate și delicioase”, a zis Marcela, vizitatoare.

dvfgthyuj

Pe lângă dulciurile expuse la festival, cei prezenți au avut ocazia să cumpere bijuterii handmade, și obiecte de artizanat.

dvfdtbtyjk

rgth

Festivalul „Mai Dulce”, este un eveniment dedicat gastronomiei, scopul acestuia fiind promovarea și păstrarea tradițiilor de patiserie casnică, promovarea brandurilor locale, și susținerea tinerilor artizani. 

Alina Anghel, stagiară 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2017 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.