print
Festivalul muzicii clasice în aer liber descOPERĂ a adunat aproape 5 mii de admiratori
12.06.2017
185

Monica Babuc, ministrul Culturii Republicii Moldova: „A fost un drum lung și spinos în adunarea forțelor pentru organizarea acestui eveniment extraordinar.  Vreau să mulțumesc separat tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei idei, în primul rând artiștilor minunați din Republica Moldova. Toate acestea nu erau posibile fără bagheta magică a dirijorului Friedrich Pfeiffer. Dincolo de acest lucru, minunata idee a Festivalului descOPERĂ, fără îndoială, nu ar fi putut fi realizată fără eforturile Ministerului Culturii dar și a partenerilor noștri de dezvoltare,  care s-au convins că în cultura din în Republica Moldova merită de investit".

Excelența Sa, James Pettit, Ambasadorul SUA în Republica Moldova: „Un concert de muzică în aer liber într-un loc atât de pitoresc precum Orheiul Vechi creează experiență de neuitat. Guvernul SUA este mândru să susțină Festivalul descOPERĂ. Acesta merită atenția turiștilor, având potențialul de a poziționa Moldova pe harta mondială a evenimentelor cultural turistice".

Signe Burgstaller, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova: Orheiul Vechi este în topul destinațiilor turistice din Moldova fiind desemnată pe locul întâi la Gala Turismului din acest an, iar peisajul natural din Butuceni, Orheiul Vechi, creează acustica perfectă pentru operă și muzică clasică. Mai mult decât atât, descOPERĂ are potențial de a îmbunătăți condițiile de trai ale populației locale. Numărul turiștilor care au vizitat pensiunile rurale în 2016 s-a triplat în comparație cu 2015 și tot mai mulți turiști aleg și au posibilitatea să descopere cultura, tradițiile și folclorul gastronomic al Moldovei".

Simone Giger, Directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova: „Am trăit împreună în acest anturaj istoric experiența unei opere clasice interpretată de mari artiști din Republica Moldova. S-a investit efort și pasiune pentru organizarea acestui eveniment. Astfel de evenimente cu muzică clasică ca festivalul descOPERĂ sunt importante nu doar pentru viața culturală din Moldova dar și pentru dezvoltarea turismului".

Anatolie Botnaru, gazda evenimentului, Eco-Resort „Butuceni":  „Ceea ce s-a întâmplat în cele trei seri la Butuceni a demonstrat că în țara noastră se poate de organizat evenimente culturale. Eu vreau ca lucrurile acestea să se întâmple în toată Moldova. Satele noastre vor fi pline de succes și de cultură, atunci vor veni cei ca Friedrich Pfeiffer pe la noi, atunci vom fi atât de uniți și activi cum am fost aceste trei zile. Mulțumesc artiștilor, sunteți nemaipomeniți".

Freiedrich Pfeiffer, dirijor, invitat special din Austria: „O să vedeți în timp cum acest festival va deveni unul internațional, iar oamenii din toată lumea vor veni la Orheiul Vechi să vadă operă și să asculte muzică clasică în această atmosferă naturală".

La festivalul descOPERĂ au participat și 20 reprezentanți de la importante publicații internaționale din Italia și Polonia. Scopul acestora a fost de a cunoaște și promova oamenii deosebiți, locurile pitorești și evenimentele grandioase din Republica Moldova pe plan internațional.

Vă reamintim că în programul celor trei zile au evoluat Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici" și Capela Corală Academică „Doina", iar primul concert a avut loc în Teatrul de Vară Butuceni. În a doua seară de festival, a fost interpretată opera CARMEN, compusă de Georges Bizet. Regia spectacolului a fost produsă de oaspetele special Andrea Battistini din Italia. Pe scena teatrului din lunca râului Răut au evoluat soliștii de operă, orchestra, corul de copii „RAPSODIA" și corul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu". Prim Maestru de Cor - Oleg Constantinov, Maestru în Artă. Scenografia acestui spectacol îi aparține lui Iurie Matei, Artist al Poporului. În rolurile principale au fost Nadia Stoianova solista Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu" și invitatul special Ruslan Yudin, din Moscova, Rusia.

Seara de închidere a festivalului cu numele „Vă inspiră Johann Strauss? Descoperă-l pe Regele Valsului la Butuceni" a inclus un program cu muzică selectă din creația compozitorului austriac,  interpretat de orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici", pe scena construită direct pe râul Răut. Cele trei spectacole au avut loc pe trei scene diferite pentru a da personalitate reprezentațiilor. Numărul total de artiști implicați în cele trei seri de spectacole depășește cifra de 500.

Potrivit organizatorilor, una dintre edițiile viitoare ale festivalului va fi dedicată lui Richard Wilhelm Wagner, compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical.

Festivalul de Muzică Clasică în aer liber - DescOPERĂ este organizat de Ministerul Culturii, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu" și Filarmonica Naționala „Serghei Lunchevici".  Gazda evenimentului este Eco-Resort „Butuceni"; Parteneri strategici -  Proiectul de Competitivitate din Moldova finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Agenția Suedeză pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare (Sida). Evenimentul este organizat cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare în Republica Moldova și în parteneriat cu Publicis Moldova.

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2017 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.