print
Realitatea în spațiul post-sovietic la expoziția Cub Gri
19.10.2017
369

Cub Gri reprezintă un focus artistic pe zonele gri ale spațiului post-sovietic, definit deseori prin corupție și lipsă de transparență. În Cubul Gri corupția este privită ca o parte structurală a economiilor contemporane.

„Am decis să prezentăm rezultatul acestui proiect în Moldova, Ucraina și Germania. Am vrut să demonstrăm că subiectul corupției se manifestă peste tot, inclusiv și Germania.", a menționat Kateryna Mishchenko, curatoare a evenimentului.

Fenomenul corupției are potențial artistic. Parafrazarea, camuflarea, aluziile, crearea sistemelor secrete de semne - aceste forme ale comportamentului corupt pot fi percepute ca tehnici artistice care adaugă ficțiune în prezent, transformând cotidianul  intr-o aventură absurdă. Arta fotografică expusă a redat corupția prin intermediul pozelor făcute casei fostului președinte ale Ucrainei, Viktor Ianukovici. Fotografiile întruchipează fețele mirate ale cetățenilor ucraineni la vederea bogăției în care trăia Ianukovici în timp ce țara încerca să depășească criza economică.  Sala de sport, cinematograful, biserica și locul pentru aterizarea elicopterului personal sunt câteva dintre lucrurile de care beneficia ex-președintele.

Artiștii examinează felul în care logica corupției interconectează structura socială. Ei fac vizibile dimensiunile  sale antropologice, istorice și estetice prin intermediul imaginilor video, precum Râul Ciorna (2016), semnat de Ghenadie Popescu sau Viitorul teren (2011), de Leon Kahane.

„Expoziția Cub Gri reprezintă o mișcare artistică importantă, pentru că arta locală nu atinge astfel de subiecte. Artiștilor le e teama să vorbească despre acest lucru, pe când este evident că e un subiect actual. Oamenii sunt interesați de îndrăgostiți, pietonală. Aici, în schimb, vedem că nu vin mai mult de 50 oameni.", a spus Cătălina Bucos, vizitatoare.

Expoziția face parte din proiectul Irezistibil și a avut loc în cadrul Zilei Internaționale împotriva Corupției. A reprezentat o colaborare între Goethe-Institut din Ucraina, Agenția pentru Educație Civică, Agenţia independentă de distribuţie a filmelor Arthouse Traffic, și a fost sprijinit de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania. Expoziția poate fi vizitată pâna la 30 octombrie curent.

 

Nina Golban

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2017 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.