print
Olesea Burduja: „Momente şi experienţe colorate din universul meu, pentru cei ce văd viaţa în alb şi negru”
05.02.2018
2727

Olesea Burduja a participat până acum la mai multe expoziţii colective din Italia, România, Belgia, Franţa.

„M-am stabilit în oraşul Parma de mai bine de doi ani..., în urma deciziei de a schimba locul... Schimbă locul, schimbă norocul... După aproape jumătate de viaţă trăită în Bucureşti. Ideea de a face o expoziţie personală o aveam de mai demult, dar nu ai cum să le ai pe toate de la început. Oricum, nu m-am abătut niciodată de la obiectivele şi visele mele, am pictat mereu. Şi în toamna lui 2017 am hotărât să lucrez pentru expoziţia mea personală. Reflect fiecare stare emoţională într-o oglindă. Este oglinda sufletului. Al meu... al tău... al celor ce înţeleg ce exprim. Sentimente... emoţii şi realităţi”, afirmă pictoriţa Olesea Burduja.

S-a născut la 6 februarie 1982, a absolvit Colegiul de artă din Soroca şi Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă, secţia Design şi artă decorativă, apoi a studiat la Universitatea Naţională de Arte UNARTE din Bucureşti.

„Eram atrasă de mică de forme şi culori. Îmi plăceau mult galbenul şi roşu, desenam orice şi oriunde, spre disperarea părinţilor mei, care-mi vedeau „operele" pe toţi pereţii din casă”, spune Olesea Burduja, care este pasionată de Dali, de pictura suprarealistă şi cea abstractă.

„După ani de studiu dedicaţi artei, în special designului, eram în căutarea unui stil, încercând diferite tehnici, apropiindu-mă de diferite tendinţe artistice. Eram atrasă de pictura suprarealistă şi abstractă, admiram lucrările lui Salvador Dali. Au urmat mai multe proiecte la care m-am dedicat mult artei orientale, iar influenţe de acolo le mai port cu mine şi acum, în motive tipice orientale”, afirmă Olesea Burduja.

Lucrările ei au atras privirile şi admiraţia publicului, a colegilor de breaslă şi a criticilor.      

„Vivacitatea picturii flamande din anii 1600, luminozitatea şi puterea ordonată a picturii naif, explozia de culori şi de lumini de introspecţie suprarealistă - reprezintă esenţa din care s-a nutrit artista Olesea Burduja, care au completat frumuseţea şi complexitatea socială a baştinii sale, care formează personalitatea incredibilă şi forţa expresivă a artei sale. Privind lucrările ei: Body and Soul / Ironia, Kiss in the night / Innocenza... privirea este atrasă imediat de vivacitatea şi complexul joc armonios de culori şi lumini, pentru a fi furată apoi de miile de spirale ale introspecţiei care au ghidat-o pe artistă, lăsând senzaţii pozitive, dar în care se amestecă angoasele şi bucuriile vieţii. Fiecare lucrare, cu frumuseţea sa unică şi misterioasă, transmite un triumf dulce-amar al sentimentelor Vieţii”, afirmă W. P. Sorgi, scriitor italian.  

Evenimentul este promovat şi pe site-ul terredimontechiarugolo.it. Colaborarea cu artiştii plastici şi cu autorităţile din Montechiarugolo (Parma) s-a consolidat după participarea Olesei Burduja la expoziţia de artă din toamna anului 2017, la care au fost expuse lucrările a peste 40 de pictori, sculptori şi fotografi.    

Expoziţia personală a Olesei Burduja este promovată şi pe site-ul Asociaţiei Culturale „Laboratorio delle Arti”, din care face parte şi pictoriţa noastră.

eoslaboratoriodellearti.it.

Mai multe lucrări ale Olesei Burduja puteţi vedea pe fineartamerica.com.

 

 Ecaterina Deleu

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.