print
De sărbători, moldovenii din diasporă au fost premiați în cadrul „Bienalei Diasporei”
28.12.2017
1295

Biroul relații cu diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat a organizat în contextul sărbătorilor de iarnă - Bienala Diasporei, prima ediție a unui eveniment de networking cu și pentru diasporă, care oferă o platformă de comunicare celor ce intenționează să revină acasă.

La eveniment au fot prezenți înalți demnitari de Stat, reprezentanți ai diasporei, migranți reveniți dar și reprezentanții instituțiilor partenere.

Prin intermediul acestui eveniment, Biroul relații cu diaspora(BRD) și-a propus să identifice și să aprecieze public persoanele din diasporă care au obținut rezultate remarcabile în diverse domenii de activitate dar și să-i promoveze, să-i încurajeze pe cei reveniți acasă.

În categoria „Medici fără frontiere", premiul a ajuns la Dorina Donici, care face chirurgie plastică în clinicile din Elveția, Franța și Rusia, dar de fiecare dată revine cu mare drag acasă. 

În cadrul categoriei „Din nou acasă" s-au învrednicit de diplome de excelență mai multe persoane, printre care Valentina Geamănă și Ana Niculăeş care au obținut rezultate remarcabile odată revenite acasă.

Nu au rămas în umbră nici participanții programului DOR care au reușit să promoveze Republica Moldova în diverse domenii. Categoria „DOR cu talent" le-a adus diplome de apreciere lui Daniel Raicu și Nicoletei  Louennous.

O altă categorie a fost „Cu drag pentru acasă", în cadrul căreia au fost premiate băștinașele implicate în proiecte de dezvoltare locală.

Cu un mesaj de felicitare prin intermediul rețelei de socializare Skype, a intervenit pe parcursul evenimentului și Victoria Dunford, laureata categoriei „Cu drag pentru acasă". Aceasta le-a urat celor prezenți un nou an cu multe realizări frumoase. Ba mai mult, le-a mulțumit reprezentanților Biroului relații cu diaspora. În mesajul său, spune ea că fără ajutorul acestora nu era să-i reușească multe proiecte pe care le-a inițiat și s-a arătat a fi foarte deschisă pentru noi colaborări în anul care vine. 

De asemenea au fost premiați și „Jurnaliștii din diasporă", profesioniști sau amatorii care au scris despre conaționalii aflați departe de casă sau despre Republica Moldova, aflându-se în afara acesteia. 

Bienala Diasporei 2017 este la prima ediție. 

 

Reporter: Tatiana Munteanu

Imagini: Alex Gurduza

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.