print
Masa rotundă de totalizare a proiectului „Femeile construiesc poduri peste Nistru prin abordarea problemelor practice”
20.12.2018
1730

 

La măsura de totalizare a proiectului „Femeile construiesc poduri peste Nistru prin abordarea problemelor practice” au fost prezenţi şi reprezentanţii puterii în stat: Valentina Buliga, preşedinta Comisiei Protecţie Socială, sănătate şi familie; Alin Gvidiani, şef adjunct al Biroului politici de reintegrare şi Nelea Rusu, Secretar de stat în domeniul asigurărilor sociale şi medicale , MSMPS. Astfel participantele au reuşit să se expună referitor la dificultăţile cu care se confruntă zi de zi, adresându-se direct autorităţilor.

Şeful adjunct al Biroului politici de reintegrare, Alin Gvidiani, a punctat iniţiativele recente de soluţionare a problemelor existente din cadrul diferendului transnistrean, acestea fiind menţionate şi în contextul meselor rotunde din cadrul proiectului „Femeile construiesc poduri peste Nistru prin abordarea problemelor practice”.

În opinia iniţiatorilor acestei serii de mese rotunde unul din motivele cruciale pentru crearea platformei de dialog civic cu participarea femeilor în abordarea problemelor practice generate de conflictul îngheţat de pe Nistru, este că femeile reprezintă o resursă valoroasă – neexploatată suficient deocamdată.

„Dacă am avea mai multe femei în conducere lucrurile ar sta altfel”, a afirmat în cadrul evenimentului de astăzi, Iulian Fruntaşu, expert IVC.

Iar masa rotundă de astăzi nu este doar o totalizare a celor spuse anterior, dar este sfârşitul unui nou început. Este un început în care femeile îşi vor face vocea auzită şi vor merge cu paşi siguri spre rezolvarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Proiectul „Femeile construiesc poduri peste râul Nistru prin abordarea problemelor practice”, este implementat de către Asociaţia „Institutum Virtutes Civilis”, cu sprijinul oferit de către Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova şi Fundaţia Hanns Seidel.

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.