print
O protecție mai bună pentru migranțiii moldoveni din Italia și Ucraina: semnarea unor protocoale de cooperare la Chișinău
20.05.2013
1196

În cadrul Atelierului regional cu privire la protecţia lucrătorilor migranţi prin cooperare între sindicatele europene, desfășurat de Organizația Internațională a Muncii (ILO), au fost semnate două protocoale de cooperare pentru protecția drepturilor migranților între sindicatele din Republica Moldova, Ucraina și Italia.

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului regional „Gestionarea eficientă a migrației de muncă și a calificărilor”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de ILO în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), partenerii sociali și Guvernele Republicii Moldova şi Ucrainei.

conferinta

Oleg Budza, Președintele Confederației Sindicatelor din Republica Moldova, a afirmat că „aceste acorduri includ acțiuni riguroase din partea părților semnatare care vor aduce beneficii pentru cetățenii moldoveni aflați în aceste țări, mai ales pentru protecția dreptului la muncă”.

conferinta

Sergii Ukraintes, Vicepreședinte al Federației Sindicatelor din Ucraina, a declarat: „Chiar dacă suntem abia la început de cale și ne dăm seama că nu va fi ușor, sperăm că acest acord ne va aduce niște rezultate fructuoase anume prin faptul că, deși sunt multe organizații care se ocupă de supravegherea migranților, nici una nu are drept scop respectarea și promovare drepturilor la muncă a migranților, și nu doar în țările de origine dar și în țările destinație. Îi vom proteja pe aceștia prin diferite activități care se vor axa pe condițiile lor de muncă, de trai. Și de asemenea vom încerca să abordăm problemele fiecăruia în mod individual, adică să le oferim și susținere în ceea ce privește problemele de educație, sănătate, ca într-un final aceștia să simtă că au un umăr pe care se pot sprijini”.

conferinta

Anna Farakas, Coordonator Sub-regional de Proiect, Echipa de suport tehnic pentru Muncă decentă/ Biroul ILO pentru Țările din Europa Centrală și de Est – Budapesta, a afirmat: „În cadrul acestui atelier de o zi și jumătate au fost împărtășite experiențele practice ale sindicatelor în ceea ce privește lucrătorii migranți. De asemenea, mulți dintre noi am aflat ce schimbări instituționale trebuie realizate pentru ca emigranții să revină acasă. Am putea să preluăm aceste practici, deoarece problema migrației e una globală care ne afectează pe toți. Și anume aici sindicatele vin cu rolul major de a apăra drepturile emigranților, mai ales cele din domeniul muncii”.

conferinta

Fernando Mauriccio, Șeful Departamentului Relații internaționale, Confederația Generală a Muncitorilor Portughezi, a spus: „Avem parte de foarte multe exemple și foarte multe experiențe pozitive care ne-au fost oferite în cadrul acestui atelier, iar sindicatele din Republica Moldova nu au făcut excepție. Noi vom încerca să continuăm să fortificăm relațiile noastre sindicale cu sindicatele din multe alte țări, deoarece ne confruntăm toți cu aceleași provocări de austeritate, provocări de lipsă de investiții și aceste regrese sociale pe care noi în calitate de state europene trebuie să le stopăm”.

Pietro Soldini, Confederația Generală Italiană a Muncii, a afirmat: „Emigranții sunt niște persoane foarte curajoase pentru că sunt supuși uneori unor condiții periculoase de muncă și trai sau salarii nesigure. Anume pentru ei am semnat acest protocol și sperăm ca, începând cu săptămânile ce vor urma, rezultatele să fie deja vizibile”.

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.