print
„Sportul este mișcare, iar mișcarea este viață”. Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice la Cahul
20.05.2019
1361

Imediat după Parada Şcolilor şi a Cluburilor Sportive a urmat o ploaie care risca să încheie festivitatea înainte de timp. „Iată ce înseamnă un duh puternic” a spus o doamnă de pe tribune fiului său, gesticulând spre sportivii care au rămas aliniați înfruntând șuvoiul. Ploaia s-a oprit în câteva minute și de după nori a ieșit un soare puternic.

În continuare au fost decernate premii veteranilor sportului din Cahul, profesorilor, care de mulți ani cultivă în elevii lor pasiunea către sport și tinerilor care au obținut locuri de frunte la competițiile raionale. „Astfel de evenimente trebuie organizate ca să aducem la cunoștință tuturor că astăzi se practică o mulțime de sporturi, care ajută la dezvoltarea tinerilor și a modului sănătos de viață” a spus Ioana Maidan, sportiva Clubului de Taekwon-do „Spartan”.

În cadrul evenimentului au avut loc mai multe competiții, printre care și Lupta Națională „Trânta” pentru cocoș, iepure și berbec. Lângă covor, Ilie Costeleanu, un domn îmbrăcat în costum sportiv, își susținea fiul care era deja în sferturile de finală. „Trebuie să le dezvoltăm dragostea față de sport încă de mici copii, pentru că sportul este mișcare, iar mișcarea este viață” declară el cu ochii spre covorul de luptă.

„Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice este ceva tradițional, ceva ce se sărbătorește în fiecare an în luna mai. Anul acesta este a XVII-a ediție și cu siguranță încă multe vor urma” a spus șeful Serviciului Tineret și Sport al Consiliului Raionale Cahul, Alexandru Popov.

Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice se marchează în Republica Moldova în fiecare an, în a treia zi de sâmbătă a lunii mai, prin organizarea a diverse demonstrații și competiții sportive.

 

Autor: Mihaela Milea

Fotografii: Mihaela Milea

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.