print
FESTIVALUL HODINA - CEA MAI MARE REUNIUNE DE FAMILIE LA NISTRU!
20.08.2019
1387

ODIHNĂ ACTIVĂ VS ODIHNĂ LENEȘĂ

Dacă unii vizitatori au preferat să stea în hamace toată ziua la umbră, alți au ales să se odihnească activ! Aceștia au făcut kayaking, s-au scăldat și au pescuit pe Nistru. Alții au ales să participe la ateliere de decor, pictură și ceramică, să joace volei și să facă yoga. Iar unii au învățat să danseze bachata și tropoțâca la atelierele de dans.

DEGUSTĂRI DE VIN ȘI BUNĂTĂȚURI LOCALE

Gospodinele din Pohrebea au ieșit la poartă ca să întâmpine oaspeții festivalului cu bucate gătite de ele: saralii, plăcinte reci, sarmale, raci, supă de pește și țuică rece din beci. Totodată, la festival au fost prezenți 9 mici producători de vin, iar vizitatorii au putut să le descopere vinurile selecte. Pe lângă asta, am avut delicii de la producătorii locali: cașcavaluri, migdale și pâine de casă.

ARTIZANAT LOCAL ȘI EXPOZIȚII DE PICTURĂ

Am avut parte de un târg de artizanat local chiar pe malul Nistrului. Peste 60 de meșteri din toată țara și mici producători, au venit la Pohrebea cu lucrările lor - ii, catrințe, oale, opinci și covoare. Pe lângă asta, am organizat o mică galerie de artă cu lucrările a 6 pictori renumiți de la noi - Vasile Botnaru, Nicoleta Vacaru, Victoria Cozmolici, Gheorghe Lisița, Veronica Iftodii și Irina Bardița.

RECITAL DE PIAN ȘI RUGUL DE PE NISTRU

Am dansat sub muzica celor de la Crenguța de iederă! Am admirat un spectacol fenomenal al orchestrei Moldovan Youth Orchestra sub apus de soare și ne-am îndrăgostit de muzica clasică alături de Marcel Lazăr și recitalul lui superb la pian. Iar când s-a înnoptat, am ars oboseala și grijile pe un rug, chiar pe malul Nistrului! Festivalul a adunat circa 5000 oameni, iar organizatorii își propun în anul viitor să facă festival de 3 zile cu zonă de corturi și multe alte activități.

Acest eveniment a avut loc cu sprijinul patronilor KLumea, a fabricii de mobilă Tandem și a Asociatia Micilor Producatori de Vinuri din Moldova.

Mulțumim partenerilor noștri: Proimobil.md, Kaufland Moldova , Apriori Wine , ŠKODA Moldova, Usaid Moldova, Ambasadele UK și Suediei

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.