print
Adrian Guţu: „Voluntariatul mă pregăteşte pentru viaţă”
11.01.2018
605

Pe Adrian l-am cunoscut pe trei decembrie, curent, la Festivalul Voluntarilor, o adevărată sărbătoare care a adunat tineri activi și ambițioși din întreaga țară. Cei mai buni au fost invitați pe scenă ca să-și ia premiile binemeritate. Printre câștigători a fost și Adrian Guțu din satul Rotunda, raionul Edineţ, premiat cu Locul I, la secțiunea video.

În febra acelor emoții, m-am apropiat de Adrian ca să-l felicit și să-i cer datele de contact. Au urmat ore întregi de discuții la telefon, apoi, în una din zile, Adrian a revenit în capitală. Am avut timp suficient ca să discutăm pe îndelete, să-l descopăr mai bine, astfel ca, în rândurile de mai jos, să am despre ce povesti.

Este elev în clasa a XII-a la Colegiul Politehnic din orașul Bălți și are o bogată experiență de voluntariat. S-a implicat în acțiuni de voluntariat încă pe când învăța în satul natal. Se implică activ și acum, mai ales când revine acasă, având și planuri serioase pentru schimbarea în bine a localității.

„Acum cinci ani și jumătate, din inițiativa parohului Adrian Postolachi și a preotesei Alina, în satul Rotunda a fost formată o echipă de voluntari, la care am aderat și eu. La început nu prea înțelegeam esența cuvântului „voluntariat”. Știu că nu e bine să te lauzi, dar în acest caz îmi permit să afirm că am reușit multe, am produs schimbarea în comunitatea noastră, am făcut ca lucrurile să se miște, fapt ce ne bucură enorm. Printre cele mai importante acțiuni ale echipei de voluntari pot menționa ajutorul adus bătrânilor singuratici, plantarea copacilor, curățirea celor trei izvoare din sat și multe altele”, povestește Adrian.

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în ajunul Anului Nou, voluntarii au pregătit un program artistic, Adrian asumându-și rolul lui Moș Crăciun. Voluntarii l-au ajutat să ducă sacii cu cadouri la picii de la grădinița din satul Rotunda, dar și la alți copii de la câteva grădinițe din orașul Edineţ, cărora le-au creat o adevărată sărbătoare. N-au uitat nici de copiii din familiile social-vulnerabile, pe la care au ajuns „Moș Adrian” și ajutoarele sale.

Echipa este formată din peste 20 de voluntari, cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani. Și-au făcut deja un plan de activitate pentru anul 2018, care include, spre exemplu, campanii de promovare a cărții și lecturii, salubrizarea localității, promovarea modului sănătos de viață, serată cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, organizarea competițiilor sportive, ajutorarea bătrânilor singuratici etc.

„Voluntariatul mă pregătește pentru viață, mă formează ca personalitate, este cea mai bună școală de dezvoltare personală”, spune Adrian, despre care vreau să mai adaug că este pasionat și de tehnologiile informaționale, de arta foto/video. Participă la traininguri, seminare, școli de vară etc. Îi doresc mult succes și în anul acesta! 

Andrei BORDIAN

Preluat din revista „aMIC", Nr. 1, 2018

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.