print
Sculptorul Alexei Vidrașco și basistul Alex Calancea pun la cale cel mai sincer festival de artă – „Cuhnești Art Fest”
11.07.2017
1118

Festivalul „Cuhnești Art Fest” se va desfășura la Cuhnești, un sat pitoresc din Lunca Prutului, între 20 și 30 iulie 2017, și va cuprinde Simpozionul de Sculptură Monumentală în piatră travertin. Se va ciopli și în lemn de stejar, se va face picură, ceramică și tapiserie. Iar în zilele de 28, 29 și 30 iulie, Alex Calancea va susține, alături de invitații săi, spectacole pe care le va prezenta „din inimă" participanților la Festival, sătenilor și eventualilor turiști.

Cunoscutul chitarist Alex Calancea spune că prin muzica sa își propune să contureze ceea ce vor realiza artiștii plastici pe parcursul atelierelor, în cadrul Simpozionului de la Cuhnești.

„În fiecare din serile de 28, 29 și 30 iulie pe scena Festivalului de la Cuhnești vor urca mai mulți interpreți, care au participat în proiectele mele muzicale. Ne dorim însă să se implice și artiștii locali. „Alex Calancea band" va prezenta unele piese din proiectul „Basul capricios" și îmi propun să le dedic primului meu profesor de chitară din Cuhnești zis „Tarzan" (Sergiu Țurcanu din Cuhnești - n.r.), care s-a pierdut de tânăr într-un accident rutier", povestește Alex Calancea.

Chitaristul mai spune că spectacolele susținute la „Cuhnești Art Fest" vor fi un cadou sincer adus localității în care s-a născut și a copilărit.

Sculptorul Alexei Vidrașco povestește că atelierele din cadrul Simpozionului vor fi organizate chiar pe șesul din preajma casei sale, dincolo de râuleț, peste care a și fost construit un podeț.

„Aici vor fi instalate corturile și toate cele necesare pentru ateliere. Oricine va putea veni să dea cu dalta, să vopsească și, pur și simplu, să privească cum lucrează artiștii plastici", susține Alexei Vidrașco.

Sculptorul mai spune că lucrările realizate de artiști vor fi dăruite localității și, respectiv, instalate în diferite spații din sat. Alte două sculpturi monumentale vor fi instalate în orașul Glodeni, unde autoritățile își propun să creeze un scuar al îndrăgostiților. O altă sculptură ar urma să fie dăruită Chișinăului. Picturile și alte obiecte de artă realizate în cadrul Simpozionului vor deveni exponate ale viitorului Muzeu de Artă Modernă pe care Alexei Vidrașco intenționează să-l deschidă la Cuhnești.

„Ideea Festivalului a apărut în primăvara acestui an, a treia zi de Paști, într-o discuție cu Alex Calancea. „Cuhnești Art Fest" este un festival din care nu urmărim să facem bani. Este un eveniment dăruit cu sinceritate satului prin care dorim, pur și simplu, să-i mulțumim", povestește Alexei Vidrașco.  

La „Cuhnești Art Fest" și-a confirmat participarea zece sculptori, în mare parte artiști tineri, dar și sculptori titulari din Moldova și din România. La fel, vor participa șapte pictori, membri ai UAP și ai altor grupuri de creație, un ceramist și un tapițer.

La show-urile de la Cuhnești, alături de Alex Calancea band vor evolua Tania Cerga, Guz, Andrei Glavan, interpreta de muzică ușoară Alina Ureche, originară din Cuhnești, etc. De asemenea, spectacole vor prezenta discipoli ai Școlii de Artă din Cuhnești și din alte instituții de profil din raionul Glodeni.

Situată la circa 200 de kilometri mai la nord de Chișinău, comuna Cuhnești este amplasată în pitoreasca Luncă a Prutului, în zona Rezervației „Pădurea Domnească". La circa cinci kilometri la sud de Cuhnești se află cunoscuta „Zimbrărie" de la Moara Domnească, unde, mai nou, au fost aduse și câteva familii de cerbi nobili, iar la câțiva kilometri mai la nord poate fi admirată rezervația peisagistică „Suta de Movile". În preajmă se află mai află „Țara Bâtlanilor", reciful coralier de la Cobani și renumitul „Elefant" din paleolitic - Cheile Butești. 

Eugen URUȘCIUC

Pagina pe Facebook a Festivalului „Cuhnești Art Fest” e AICI.

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2017 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.