print
Asociația Culturală „Basarabia” din Torino aduce Moldova mai aproape
05.04.2013
3996

Veronica Vladei | Stiripozitive.eu

Poți fi patriot indiferent de locul în care te afli. Iubirea de țară e ca și credința, nu e neapărat să fii acolo ca să demonstrezi că, de fapt, crezi, trebuie să faci ceva pentru asta.

Larisa Ciubotaru-Olărescu se află de ani buni în Italia, cu toate astea recunoaște că moldovenii au ceva specific: „Suntem foarte tradiționaliști și foarte nostalgici. Ne place să ne mândrim și cu titlul de muncitori și gospodari. Ne atașăm repede de oameni și nu ne sfiim să dăm o mână de ajutor celor aflați la nevoie”.

moldoveni_italia

 „Voiam să ne prezentăm în alt mod ţara, nu doar ca pe o fabrică de emigranți, îngrijitori de bătrâni şi tencuitori, dar ca o ţară cu valori, tradiții, istorie. O ţară care merită  a fi vizitată şi cunoscută”.

Asociația Culturală „Basarabia” din Torino adună „ca într-o horă” cetățeni ai Republicii Moldova care sunt deja stabiliți în Italia. Astfel în asociaţie activează 300 de persoane cu vârste începând de la 16-17 ani până la 60-65 de ani. Oameni de diverse categorii, învățători, interpreți, dansatori, medici, contabili şi alții.

moldoveni_italia

 „Toți oameni care doresc să contribuie cu ceva la activitățile asociației, unii măcar cu susținere morală şi încurajare”, spune Larisa Ciubotaru-Olărescu.

 Asociaţia „Basarabia” a reușit să-i facă pe italieni să ne îndrăgească tradițiile și chiar să participe la evenimentele diasporei moldoveneşti.

moldoveni_italia

 Italienii vin cu plăcere de fiecare dată şi ne aduc felicitări. Pleacă mulțumiți de ceea ce văd în spectacolele noastre. Ne spun cu părere de rău că la ei nu se mai păstrează nici dansul popular, nici tradițiile”.

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.