print
Întâlnirea cu actrița Ileana Popovici din Basarabia, așteptată și susținută de jurnaliști din Chișinău și Iași
14.09.2017
18

Pentru prima dată în mod public, actrița Ileana Popovici revine acasă, în Basarabia.

Ileana Popovici, despre eveniment: „Este, de fapt, prima mea întoarcere acasă, în mod public. Ca orice lucru frumos în viața oamenilor, se întâmplă și o coincidență - astfel, pe 22 septembrie, când vreau să merg la mormântul bunicului, se fac 20 de ani de la plecarea mamei într-o lume mai bună. Îmi doresc, simbolic, să o întorc pe ea într-un fel, în satul ei natal. Am mari emoții pentru că Chișinăul este plin de amintirile familiei mele. Sunt curioasă să văd cum va reacționa lumea la filmul Reconstituirea, cum vor reacționa cei care iubesc filmul românesc și România. Sper ca lumea să se simtă bine, să ne cunoaștem, să împărțim opinii, idei și să mă poată cunoaște și prin intermediul cărții scrise de Radmila, nepoata mea."

Invitații serii de 21 septembrie

Andrei Giurgia, jurnalist, Radio Viva FM Iași: „Mă bucur să pot ajunge alături de actrița Ileana Popovici în Basarabia, acolo unde știu că este așteptată. Va și o seară cu amintiri, reconstituiri și muzică, care va merge la suflet. Mă bucur că o prietenă a festivalului Serile Filmului Românesc de la Iași, Ileana Popovici,   m-a ales să-i fiu alături în calitate de prieten și jurnalist, ca moderator al acestui eveniment emoționant."

Jurnalistul Andrei Giurgia este moderatorul evenimentului, la care Viva FM Iași este partener media. Alături de Andrei Giurgia va fi și Virgil Mihaiu, specialist în jazz și estetica jazz-ului.

Vasile Botnaru, jurnalist la Radio Europa Libera Chișinău: „În copilăria mea „sovietică" auzeam vorbindu-se acasă, în surdină, despre o mătușă care s-a refugiat în România. Cu primul val din '40, ori poate cu al doilea, nu mai țin minte. În albumul de familie apărea într-o singură poză de epocă, alături de mama, ascunsă în colțul unui ciorchine de rude. Deschideam pe furiș albumul, ca să-mi imaginez mai lesne cum o fi arătând, peste ani, cucoana de la București, cea care era liantul efemer cu o lumea intangibilă. Pe măsură ce creșteam, o încredințam, pe mătușa mea de la București, unor celebrități care să o reprezinte, să o ilustreze, să îi dea viață. Putea fi Coco Chanel, ori Liudmila Gurcenko. Și Ileana Popovici a găzduit-o în corpul ei pe mătușa mea de la București, mi-a zâmbit în locul ei, mi-a dat de știre că există, că nu uita niciodată de unde a pornit, că îi pasă de ciorchinele de rude mari și mici din poza de epocă. Abia aștept să o vad cum arată în realitate Ileana Popovici, mătușa (mea) de la București."

Cartea

Lansarea cărții (cu vânzare) va fi prezentată de Andrei Giurgia și Virgil Mihaiu. Vor fi prezente Ileana și Radmila Popovici, a căror poveste o conține și cartea și care vor povesti despre reîntâlnirea lor, despre cartea-interviu și despre viața de actriță a Ilenei Popovici. Cartea a apărut la editura Adenium și a fost lansată în 2017, pe 13 mai, în cadrul festivalului Serile Filmului Românesc de la Iași, chiar de ziua actriței Ileana Popovici, fiind însoțită de nepoata Radmila Popovici, care este și autoarea cărții.

Acest volum-eveniment o are în centru pe Ileana Popovici (n. 13 mai 1946, București), cunoscută iubitorilor de film prin rolul ei din „Reconstituirea" (regia: Lucian Pintilie), cel mai bun film românesc din toate timpurile (Asociația Criticilor Români de Film); este unul dintre muzicienii care introduce bossa-nova în România; este ilustrator muzical, realizator și prezentator de emisiuni la TVR și TVR Internațional. Debutează ca solist de muzică ușoară la Casa Studenților „Grigore Preoteasa" din București, împreună cu orchestra condusă de Marius Țeicu și Rolf Albrich. Începe colaborarea muzicală cu Richard Oschanitzky, realizând împreună multe imprimări radio, TV și muzică de film. Li se alătură Puica Igiroșanu, rezultând astfel o bogată activitate muzicală. Se apropie de genul bossa nova, pe care îl abordează cu mult succes. După absolvirea studiilor la Conservator (1969), este angajată ca ilustrator muzical la Televiziunea Română. Joacă în mai multe filme, iar pentru unele realizează și ilustrația muzicală: „Zodia Fecioarei" (1966), „Prea mic pentru un război atât de mare" (1970), „Pentru că se iubesc" (1972), „100 de lei" (1973), „Filip cel bun" (1975), „Zile fierbinți" (1975), „Oaspeți de seară" (1976), „Accident" (1977), „Pentru patrie" (1978), „Mihail, câine de circ" (1979), „Campioana" (1983). Realizează coloana sonoră și ilustrația muzicală pentru mai multe filme de scurtmetraj și lungmetraj, dar și documentare („Nea Mărin miliardar", „Revanșa", „Răzbunarea haiducilor"), precum și pentru zeci de piese de teatru („Ploșnița", „Pețitoarele", „Dezghețul primăverii" etc.). După pensionare (1998) pleacă în Italia, la Sanremo, dar revine cu statut de colaborator la TVR Internațional, realizând emisiuni din diaspora („Lumea și noi", „Cu sufletul acasă") și transmisiuni de la Festivalul de la Sanremo „Della Canzone Italiana". (Adenium)

Concertul

Momentul muzical din cadrul evenimentului va fi posibil datorită celor de la Folk Reverse Jazz Trio (Anatolie Ștefaneț, Dan Bruma, Oleg Baltaga).

Filmul

Proiecția filmului „Reconstituirea" (r: Lucian Pintilie, 1971) va fi urmată de discuții cu publicul. Actrița va povesti despre cât de mare a fost impactul filmului la lansare, despre cum a lucrat cu colegii de platou, dar și cu marele regizor Lucian Pintilie.  

Despre întâlnirea din sfânta și duruta Basarabie, cu suflet

Radmila Popovici: „Dau puțin timpul înapoi și încerc să-mi imaginez cum ar fi fost fără... Mi-e imposibil să parcurg în gând acest traseu, din august 2012 până astăzi, neauzind-o, nevăzând-o, neîmbrățișând-o. Dacă ar fi să descriu un miracol, aș vorbi despre întâlnirea noastră. Atâtea cărări care-ți fac cu ochiul, te iau de mână și te duc în lumea ei, a Ilenei - lume aparte, de neînchis într-o carte. Extinzându-se ca un puzzle, odată cu așezarea pieselor, ne oferă imagini caleidoscopice în care, precum Alice în Țara Minunilor, sare și răsare neastâmpărata fată a lui Popa-Fustă, părintele Valentin Popovici, fie tunsă scurt și în costum de baie în „Reconstituirea" de Lucian Pintilie, film interzis pe vremea lui Ceaușescu, fie în fustița-trapez cântând galeșă, cu voce de zână, alături de Richard Oschanitzky, melodii în stilul bossa nova. O vezi dăruindu-și toată imaginația ilustrației muzicale pentru filme, emisiuni, prezentări ale gimnastelor românce sau înviorând diminețile cu emisiunea „Bună dimineața!" la Televiziunea Română. Iubiri mai ceva ca-n filme - și filme de mulți iubite! -, prietenii pe viață, gesturi de o rară noblețe sufletească, despărțiri de neuitat și întâlniri parcă de stele regizate. În sfârșit - ca un început -, regăsirea altui Acasă, cu neam cu tot, în sfânta și duruta Basarabie, vorba mamei Neonila. Ileana Popovici este și autorul, și personajul principal al acestui îmbietor serial de amintiri reconstituit, prin cuvinte și fotografii, cu sinceritatea și naturalețea ei copleșitoare, într-o vară, la umbra nucului, la Buturugeni, în curtea casei părintești. Povești adevărate, cu oameni adevărați, cu inimi adevărate, care, la un loc, înseamnă bucuria de a fi. Sete de dăruire, foame de acțiune, neîmpăcare acută cu pierderea frumosului, autenticului, omenescului și alte destăinuiri, în „Reconstituiri cu Ileana Popovici". Bucuria mea a fost să le sorb pe viu, ochi în ochi, cu mirarea copilului care descoperă universul. O bucurie crescând în așteptarea bunului cititor".

 

Link event facebook: aici.

Promovat de: Viva FM Iași, AGERPRES

Organizat de: ADENIUM Iași

Susținut de: Uniunea Cineaștilor din România (UCIN)

Pentru interviuri, detalii și declarații:

Radmila Popovici (coordonator eveniment, autoarea cărții „Reconstituiri")

Tel. 79573301 (MD)

 

 

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2017 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.