print
Reconstituiri cu Ileana Popovici de Radmila Popovici, la Librăria din Centru
15.01.2018
651

La Librăria din Centru din Chișinău, va avea loc lansarea volumului Reconstituiri cu Ileana Popovici  de Radmila Popovici, apărut la Editura Adenium. 

Alături de autor vor participa:

Vasile Botnaru

Mihai Poiată

Vitalie Ciobanu

Octavian Țîcu

Moderator: Em.Galaicu-Păun

 

„Om de muzică, de scenă, de televiziune, de radio, Ileana Popovici întrunește calități umane deosebite. Dincolo de frumusețea fizică, Ileana Popovici dovedește și o frumusețe sufletească rară, generozitatea ei fiind proverbială. Sincer să fiu, mi-ar fi plăcut să scriu eu o carte despre vechea mea prietenă și colaboratoare, deși poate n-aș fi fost îndeajuns de obiectiv, așa încît mai bine că familia ei mi-a luat-o înainte."  (Octavian Ursulescu, TVR)

 

ILEANA POPOVICI (n. 13 mai 1946, București), cunoscută iubitorilor de film prin rolul ei din „Reconstituirea" (regia: Lucian Pintilie), cel mai bun film românesc din toate timpurile (Asociația Criticilor Români de Film); este unul dintre muzicienii care introduce bossa-nova în România; este ilustrator muzical, realizator și prezentator de emisiuni la TVR și TVR Internațional. Debutează ca solist de muzică ușoară la Casa Studenților „Grigore Preoteasa" din București, împreună cu orchestra condusă de Marius Țeicu și Rolf Albrich. Începe colaborarea muzicală cu Richard Oschanitzky, realizând împreună multe imprimări radio, TV și muzică de film. Li se alătură Puica Igiroșanu, rezultând astfel o bogată activitate muzicală. Se apropie de genul bossa nova, pe care îl abordează cu mult succes. După absolvirea studiilor la Conservator (1969), este angajată ca ilustrator muzical la Televiziunea Română. Joacă în mai multe filme, iar pentru unele realizează și ilustrația muzicală: „Zodia Fecioarei" (1966), „Prea mic pentru un război atât de mare" (1970), „Pentru că se iubesc" (1972), „100 de lei" (1973), „Filip cel bun" (1975), „Zile fierbinți" (1975), „Oaspeți de seară" (1976), „Accident" (1977), „Pentru patrie" (1978), „Mihail, câine de circ" (1979), „Campioana" (1983). Realizează coloana sonoră și ilustrația muzicală pentru mai multe filme de scurtmetraj și lungmetraj, dar și documentare („Nea Mărin miliardar", „Revanșa", „Răzbunarea haiducilor"), precum și pentru zeci de piese de teatru („Ploșnița", „Pețitoarele", „Dezghețul primăverii" etc.). După pensionare (1998) pleacă în Italia, la Sanremo, dar revine cu statut de colaborator la TVR Internațional, realizând emisiuni din diaspora („Lumea și noi", „Cu sufletul acasă") și transmisiuni de la Festivalul de la Sanremo „Della Canzone Italiana". (Adenium)

RADMILA POPOVICI s-a născut pe 31 august 1972, în Floriţoaia Veche, Ungheni. Poetă, autoare și traducătoare din rusă în română mai multor texte pentru spectacole, musicaluri şi operete. A absolvit Şcoala Pedagogică din Călăraşi (1991) şi Facultatea de Litere a USM (1996). A lucrat traducătoare la Institutul Botanic din Chişinău (1992-1993), învăţătoare de limbă şi literatură română (1993-1994), manager vânzări şi ticketing la Agenţia Aeriană „Moldavian Airlines" (1996-2002) şi la Agenţia de Turism „Voiaj Internaţional". Actualmente face parte din trupa de actori a Teatrului „Geneza Art".

Apariții editoriale: „Mi-s" (Prut Internațional, 2008); „EvAdam" (Gunivas, 2012); „a(l)ta" (Tipo Moldova, 2013); „Portativul cu pistrui" (Arc, 2013); „Intimatum" (Vinea, 2014); „Iseult arrive" (Vinea, 2015, traducere în limba franceză de Olivier Martin-Grâce) (Vinea, 2015); „Unicat" (Vinea, 2015); „Unique" (Vinea, 2016, traducere în limba franceză de Victoria Sicorschi); „Urâta" (Vinea, 2016); „La laide" (Vinea, 2017, traducere în limba franceză de Sorin Barbul); „Reconstituiri cu Ileana Popovici" (Adenium, 2017).

Gânduri bune,

Mircea Voinea,

redactor PR

 

Intră în cărți pe www.cartier.md

Ne găsești pe twitter la https://twitter.com/EdituraCartier

și pe facebook la https://www.facebook.com/librariilecartier

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.