print
Cea de-a XV-a ediție a FIFD CRONOGRAF și-a anunțat câștigătorii
29.05.2019
574

 

„Este un film curajos și sensibil, despre un război privit dintr-o perspectivă pe care nu am văzut-o până acum. Juriul a considerat că este pentru prima dată când vedem atitudinea unei femei față de război ca pe un lucru din care bărbații pot învăța. Am admirat, de asemenea, faptul că subiectul filmului și regizorul acestuia au ales compasiunea și înțelegerea în fața obiectivității. În acest film, vedem cum bărbații declanșează războaie și înțelegem cum femeile fac pace”, au menționat membrii juriului de la Secțiunea Principală.

În cadrul Galei de închidere a Festivalului au fost desemnați câștigătorii ediției la toate cele 5 secțiuni din competiție: Secțiunea Principală/Lungmetraje și Scurtmetraje, Secțiunea CadRO, Secțiunea Producții Locale, Secțiunea Cu ochii pe Moldova și Secțiunea Un Like pentru Documentar.

La Secțiunea Principală, categoria Lungmetraje s-au mai acordat următoarele premii:

Premiul pentru Regie a fost acordat documentarului „Timebox”, în regia Norei Agapi, România. Juriul a considerat că în calitate de regizor, Nora a reușit să povestească relația cu tatăl ei prin combinarea mai multor stiluri de filmare într-unul singur: un stil personal, istoric și observațional. Nora a avut sarcina dificilă de-a fi și subiect și obiect. A reușit să regizeze un film cu o atmosferă intimă și să păstreze în același timp distanța, nepermițând ca acest spațiu să fie pătruns din afară. A folosit relația devotată și claustrofobică cu tatăl ei – păstrătorul istoriei vizuale a orașului – pentru a împărtăși cu generozitate spectatorilor șansa de a-l descoperi ca artist. Tatăl ei este un om modest, care nu se poate opri din a colecționa amintiri. Prin acest film, regizorul păstrează vie această moștenire. Premiul a fost oferit de Centrul Național de Cinematografie din Republica Moldova.

Premiul pentru Imagine s-a acordat aceluiași documentar „Timebox”, unde imaginea e semnată de Nora Agapi, România. Juriul a simțit profunzimea filmului, prin atmosfera creată de Nora în acest spațiu. În interiorul odăii, al apartamentului și al clădirii, starea și subiectul filmat au fost integrate și intime. Timpul s-a oprit ca un conservator, care încearcă să fixeze istoria. Este evident faptul că Nora a moștenit ochiul artistic al tatălui, creând o voce vizuală nouă, pe care vrem să o urmărim pe viitor. Premiul a fost oferit de Moldcinema.

Premiul Special al Juriului a revenit documentarului „Soldatul meu necunoscut”, în regia Annei Kryvenko (Cehia, Slovacia, Letonia) și a fost contribuția TV5MONDE. ”În război, soldații nu au nume. În acest film, soldatului îi lipsește nu doar numele. Din cauza rușinii sentimentului de vinovăție, el  a fost șters și din istoria familiei.  Juriul a considerat că acest film istoric și personal despre invadarea Cehoslovaciei în 1968 – privită din perspectiva invadatorului – vorbește și despre trauma istorică transmisă descendenților unui soldat rus. Suntem obișnuiți să vedem filme despre popoare ocupate și suferința acestora. În acest film, vedem perspectiva ocupantului, într-o manieră extrem de umană.”, au subliniat membrii juriului.

Premiul Simpatia Publicului a fost desemnat în urma numărării voturilor spectatorilor și s-a acordat documentarului „Femei cu cercei din praf de pușcă”, în regia lui Reza Farahmand, Iran.

Secțiunea Principală Scurtmetraje:

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj documentar de la Secţiunea Principală s-a acordat filmului „Roosenberg”, în regia lui Ingel Vaikla (Belgia), pentru modul sensibil și profund în care construiește un poem eseu, o împletire între estetica cinematografică, demersul filozofic și căutarea emoțională, pentru curajul de a experimenta cu limbajul vizual și de a crea o meditație despre sufletul spațiului și trecerea timpului. Premiul a fost oferit de OWH Studio.

Menţiunea specială la această categorie a fost oferită documentarului „Happy Today”, în regia lui Giulio Tonincelli (Franța, Italia), pentru abordarea inteligentă și cu naturalețe a momentelor dure ale vieții, fără a cădea în patetism, și care reușește să exprime prin imaginea plină de culori, poetica locului. Filmul face portretul emoționant, realizat cu sensibilitate cinematografică, al unei tinere moașe din Uganda, o prezență luminoasă și extraordinară. 

Secțiunea Producții Locale:

Premiul I şi Trofeul la Secţiunea Producţii Locale au fost decernate documentarului „Toltrele Prutului şi carierele de piatră”, în regia lui Victor Găluşcă. Juriul a apreciat importanţa subiectului adus în atenţie, folosind cu măiestrie instrumentele filmului documentar. Sperăm că acest film va atrage atenţia asupra exploatării iraţionale a resurselor naturale.

Premiul II a fost acordat filmului „Rătăciţi printre cuvinte”, realizat de Vera Belocrâs, pentru curajul de a fi altfel într-o societate înrămată de limite, uneori antiumane. Un film cu un stil vizual original, care povesteşte o istorie personală, dar care developează problemele unei societăţi rătăcite printre lozinci populiste.

Premiul III a fost oferit producţiei „Dnistrovska”, în regia lui Andrei Moraru, pentru un film ce ne prezintă cât de frumos e Nistrul şi cât de barbari suntem noi cu el. Filmul, deşi se referă doar la Nistru, reuşeşte să iasă din albia unui râu şi se revarsă peste întreg oceanul planetar.

O menţiune specială la această categorie a fost decernată producţiei „Dorina și securitatea”, în regia Eugeniei Creţu, pentru tenacitatea şi curajul de a o readuce pe Dorina, pe urmele „Securităţii”, prin labirintul dur al memoriei. Un documentar care ne face să credem că nu-i totul pierdut.

Premiile la această secțiune au fost oferite de: Direcția Cultură a Primăria Municipiului Chișinău, Agenția Stil-Tur și Asociația Generația Tinerilor.

Secțiunea CadRO, susținută de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni: 

Premiul I şi Trofeul la Secţiunea CadRO au fost acordate documentarului „Licu - o istorie românească”, în regia Anei Dumitrescu, România, pentru un film care prin armonia montajului, a muzicii şi a materialului de arhivă, ne-a transpus în lumea lui Licu. Premiul a fost acordat de către Uniunea Cineaștilor din România.

Pentru meritul de a aduce spectatorilor o parte din neaoşa Bucovină, într-un documentar autentic, cald şi firesc, Premiul II a fost oferit documentarului „Bune şi blânde”, în regia lui Florin Andreescu, România. Premiul, în memoria cineastului Victor Bucătaru, a fost oferit de către fiul său, Sorin Bucătaru.

Premiul III la Secțiunea cadRO a fost acordat documentarului „Când luntrile s-au prefăcut în sârmă ghimpată”, în regia Gabrielei Baiardi din România. Documentarul a reuşit să aducă autenticitate pe ecran, dublată de imagini splendide, peisaje care deocamdată ne despart. Premiul a fost oferit de Uniunea Cineaștilor din R. Moldova.

Menţiunea specială la Secţiunea CadRO a fost acordată documentarului „Gheorghe Bucur şi fericirea comunistă”, în regia lui Paul Palencsar, România. Pentru că un om s-a luat de piept cu comunismul, iar regizorul a ştiut să ne spună povestea într-o manieră convingătoare, utilizând măiestrit instrumentele cinematografice.

La Secțiunea Cu ochii pe Moldova, premiile au fost oferite de către Centrului Cultural German Akzente, în valoare de 10 mii de lei:

Premiul Cu ochii pe Moldova s-a acordat filmului „Miracolul moldovenesc”, în regia lui Stian Indervoll, pentru modul complex în care construiește cinematografic povestea înființării, la Chișinău, a unui centru pentru persoane cu grave deficiențe de vedere, în majoritate copii, de către optometristul norvegian Hans Bjorn Bakketeig. Documentarul urmărește, cu discreție și compasiune, dinamica a două personaje, aparent, incongruente, care fac perfect echipă în lupta epuizantă cu autoritățile locale, obtuze, incompetente și corupte. Regizorul are meritul de a fi reușit să pătrundă și să înțeleagă o situație locală îndepărtată de propria lui cultură, și să realizeze o radiografie a stării unei societăți aflată într-o chinuitoare și interminabilă tranziție.

Mențiune specială s-a oferit documentarului „TrabiGo – vacanța în care nu merge nimeni: Moldova”, în regia lui Falk Müller, pentru modalitatea jucăușă și inocentă în care împărtășește spectatorului bucuria descoperirii, sensibilitatea cuceritoare a întâlnirilor și umorul luminos cu care privește realitatea, nu întotdeauna încântătoare. Împlinit și inventiv, filmul câștigă un plus de vivacitate prin animațiile simple și la obiect, care completează pitorescul imaginilor.

Premiul Secţiunii Un Like pentru Documentar a fost oferit documentarului „Anticariatul”, în regia lui Mihai Nichiforeac, Moldova. Premiul este oferit pentru un subiect complex, cu un mesaj ce trebuie luat în considerare de către generaţiile tinere din Moldova. A fost apreciată forma documentarului, care îmbină reuşit imaginea şi dialogurile cu muzica şi acţiunea. Premiul, în valoare de 10 mii de lei, a fost acordat de către compania StarNet.

Cea de-a XV-a ediție a FIFD CRONOGRAF s-a desfășurat în perioada 22-28 mai 2019, la Chișinău.  

FIFD CRONOGRAF 2019 a fost organizată de OWH Studio cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Centrului Național de Cinematografie din Republica Moldova, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Primăriei Municipiului Chișinău, TV5MONDE, Centrului Cultural German Akzente și alți parteneri. Renault a fost mașina oficială a FIFD CRONOGRAF 2019.

***

FIFD CRONOGRAF, cel mai mare eveniment cinematografic din țară și unul de reper în circuitul festivalurilor din Europa de Est, este organizat din 2001 de către OWH Studio.

Fii cu ochii pe CRONOGRAF – ecranul unde REALITATEA devine ARTĂ!

 

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.