print
American Councils for International Education anunță organizarea primei ediții a Elie Wiesel Study Tour pentru Republica Moldova
27.06.2019
690

 

Programul tematic Elie Wiesel Study Tour, aflat la cea de-a treia ediție, este finanțat de către Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova și Ambasada Statelor Unite în România își propune să ofere studenților interesați de tematica drepturilor omului și de istoria Holocaustului, ocazia de a înțelege mai multe despre aceste subiecte și de a aprofunda cunoștințele deținute. Programul a fost inițiat în România și pentru perioada 29 Iulie - 09 August 2019, pentru prima dată se oferă burse complete ce acoperă costurile pentru program a 5 participanți din Republica Moldova.

În prima ediție a programului, din vara anului 2017, participanții au vizitat Memorialul Durerii de la Sighet, Casa Memorială Elie Wiesel, Complexul Muzeal Auschwitz I și Birkenau, Cartierul Evreiesc Kazimierz din Cracovia și Fabrica lui Schindler. În cadrul ediției 2018, programul a fost extins, incluzând și Cartierul Evreiesc din Bardejov, Slovacia, Cartierul Evreiesc din Budapesta și Memorialul ”Pantofi de-a lungul promenadei Dunării”. Pe toată durata vizitei de studiu, participanții vor fi însoțiți de un profesor de specialitate ce le va oferi toate informațiile cu privire la locurile vizitate, care va crea cu aceștia dezbateri tematice și îi va provoca să gândească critic. După finalizarea programului, fiecare dintre cei 5 participanți trebuie să organizeze o activitate de diseminare în facultatea sau comunitatea din care provine.

Criterii de eligibilitate: Programul este deschis studenților, masteranzilor și doctoranzilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:  

     au pașaport internațional biometric; 

     au minim 18 ani și maxim 26 de ani împliniți în momentul începerii programului (29 Iulie 2019);

     sunt actualmente studenți, masteranzi sau doctoranzi în mediul rural sau urban, în țară sau în străinătate, la orice profil de studiu;

     au cel puțin cunoștințe medii de limba engleză;

     demonstrează interes față de tematica programului;

     sunt dispuși să organizeze minim o activitate de diseminare la final (articol, interviu, conferință locală etc);

Organizatorii vor selecta un număr de 5 participanți, în urma evaluării aplicației. Tinerii interesați se pot înscrie online până pe 2 Iulie 2019. https://forms.gle/HR5KQh5AocNNaCfj8

Informații complete despre program sunt disponibile pe site-ul  www.americancouncils.ro .

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.