print
5 cărți recomandate de către librăria „LIBRARIUS” pentru anul 2020
19.05.2020
1141

LIBRARIUS vine cu lucrările autorilor contemporani, dar și din străinătate. Nicolae Dabija, John Boyne, Frederik Backman, Farida Khalaf și Roald Dahl prezintă viața personajelor sale în cărți destinate atât copiilor, cât și maturilor.

„Prima dragoste e totdeauna ultima”, de Nicolae Dabija. Cartonată, 383 de pagini. Preț: 80 MDL.

- Iubim o singură dată în viață: prima oară. Celelalte iubiri vor veni ca o completare a celei dintâi. Tot pe prima ta dragoste o vei căuta și-n celelalte iubiri, pe care le vei imagina. O vei visa mereu, vei fi condamnat să dai întruna de ea, chiar dacă ți se va părea că ai găsit o altă făptură pe care s-o iubești la fel de mult sau - ademeniri, amăgiri, năzăriri! - și mai mult. Dacă acel sentiment dintâi a fost unul adevărat, nu-ți mai revii niciodată”.

„Băiatul cu pijamale în dungi” („The Boy in the Striped Pyjamas”), de John Boyne. Cartonată,  235 de pagini. Preț: 135 MDL. John Boyne este un scriitor irlandez contemporan, a scris până în prezent peste zece romane pentru adulți și cinci pentru copii și s-a bucurat de traducerea cărților sale în peste 50 de limbi.

Aceasta este povestea unui băieţel german pe nume Bruno, al cărui tată a primit o slujbă foarte importantă, ceea ce înseamnă că toată familia trebuie să se mute departe de oraş, într-un loc ciudat, unde casa lor e singura locuinţă adevărată şi unde în spatele unor garduri nesfârşite se află sute, poate mii de oameni îmbrăcaţi în pijamale în dungi”.

„Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” de Frederik Backman. Preț: 170 MDL.

Pentru că „toți copiii au nevoie de supereroi“, bunica inventează pentru Elsa povești unde toată lumea este diferită și nimeni nu trebuie să fie normal, iar scopul este să o pregătească pentru ceea ce urmează să afle și să i se întâmple în viață”.

Povestea Faridei. Fata care a învins ISIS”, de Farida Khalaf. Preț: 180 MDL.

Farida a dovedit un curaj incredibil într-o situaţie care părea fără ieşire şi s-a hotărât să facă publică povestea ei de viaţă. Ne aflăm în prezenţa memoriilor impresionante ale unei tinere femei, care arată ce înseamnă cu adevărat lupta pentru supravieţuire a unor oameni nevinovaţi, prinşi în vârtejul răzbunării inexplicabile a membrilor ISIS”.

„Matilda”, de Roald Dahl. Roald Dahl a fost un romancier, autor de nuvele si povestiri, dar si un prolific scenarist de film si televiziune. El este unul dintre cei mai renumiți scriitori de succes pentru copii. Preț: 235 MDL.

Tatăl ei e un infractor, iar mama, o femeie cicălitoare şi nu tocmai inteligentă. Cei doi cred că Matilda e o adevărată pacoste care pierde prea mult timp cu cititul în loc să se uite la televizor, ca oamenii normali.... Dar Matilda nu e chiar singură. Domnişoara Honey, învăţătoarea ei, ştie că fetiţa e un geniu şi că ascunde câţiva aşi în mânecă”.

Cărțile „LIBRARIUS” pot fi procurate on-line pe librarius.md și în toate librăriile din Republica Moldova.

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2020 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.